Dinamo nu poate evolua în primul meci de pe teren propriu, pe stadionul pe care fanii dinamoviști vor să îl vadă, Arcul de Triumf.
Ieri a venit un anunț oficial din partea clubului, în care s-a anunțat faptul că vom evolua cu Oțelul Galați, pe stadionul din Clinceni. Administratorul special al clubului Dinamo, Vlad Iacob, a explicat în comunicatul clubului de ce s-a ajuns la această decizie:
„Ne-am dorit, la fel ca toți suporterii dinamoviști, să jucăm pe noua arenă <Arcul de Triumf>, însă suntem obligați să programăm următoarele două meciuri pe un alt stadion. Motivul? Administratorii <Arcului de Triumf> au decis înlocuirea suprafeței de joc în această perioadă.
Stadionul Dinamo nu este omologat și are multe probleme: gazon, vestiare și sute de scaune distruse. În aceste condiții, am decis împreună cu staful tehnic al echipei noastre să jucăm la Clinceni. Le mulțumim autorităților locale că susțin prezența dinamoviștilor la Clinceni”, a declarat Vlad Iacob.
În direct la Radio Dinamo1948, Vlad Iacob a anunțat când speră ca Dinamo să evolueze pe modernul stadion din București:
,,Eu sperăm să începem pe Arcul de Triumf, gazonul a trebuit schimbat, am aflat asta prima dată pe canale neoficiale. Eu sper ca în septembrie să putem evolua pe Arcul de Triumf, asta a fost informația primită informal de la MS, fără o dată certă, depindem de lucrările de amenajare ale gazonului. Vom avea 2 meciuri pe teren propriu în august” a spus Vlad Iacob la Radio Dinamo1948.
Un suporter dinamovist, Alexandru Ionut, ne-a trimis imagini in exclusivitate cu gazonul de pe Arcul de Triumf, unde se poate vedea clar ca nu se poate disputa niciun meci de fotbal.
IMAGINI CU ARCUL DE TRIUMF:
Stadionul arcul de Triumf August 2022
Stadionul arcul de Triumf August 2022
Stadionul arcul de Triumf August 2022
Stadionul arcul de Triumf August 2022
Stadionul arcul de Triumf August 2022
Stadionul arcul de Triumf August 2022