După cinci ani de zile, Dinamo revine în cupele europene. O pauză în care am suferit mult, o așteptare dură pentru suflarea dinamovistă, timp în care am trecut și printr-o insolvență. As adăuga, am trecut și printr-o insolvență fotbalistică.
Ultima participare în cupele europene a echipei noastre nu a fost una de care să îmi amintesc cu plăcere. Toată perioad aceea era destul de tristă. Declinul începuse deja, acționariatul era în continuă schimbare, erau ultimele luni cu Nicolae Badea la conducere și Ionuț Negoiță devenea din ce în ce mai vocal în dorința lui de a deveni acționar cu puteri sporite la echipă. Datoriile creșteau și investițiile în echipă erau aproape inexistente. Sezonul anterior Dinamo se luptase pentru campionat, dar pe final de sezon am cedat lamentabil, însă totuși echipa noastră își trecuse în palmares încă un trofeu, Cupă României, apoi și Supercupă. Ultimul trofeu adjudecat până în luna mai a acestui an.
Sorții nu au fost nici atunci favorabili. Deși unii încearcă să prezinte echipa ucraineană ca fiind una de care Dinamo putea trece, adevărul este altul. În acel moment, Metalist Harkov era a treia putere din Ucraina, fiind chiar cu un sezon în urmă sfert finalistă în Europa League. Misiune grea pentru Dinamo, dar fanii dinamoviști erau încrezători că vom putea ajunge din nou în grupele Europa League. Ca să ne dăm seamă de problemele de la echipă, meciul cu Metalist a fost și momentul în care Peluza Cătălin Hildan a afișat mesajul: „Trebuie să rezistăm, dacă vrem să existăm”. Un îndemn care a fost un motto pentru anii următori. Totuși, găsesc ceva asemănări, deși ne așteptam și atunci la o prezentă considerabilă, doar 20 000 de fani dinamoviști au venit, umplând primul inel al stadionului. Cu câteva săptămâni în urmă, Arena Națională era neîncăpătoare pentru amicalul cu Barcelona.
Echipă s-a schimbat în totalitate, dacă bascii se pot lăuda cu 5 jucători rămăși de la finala Europa League din 2012, Dinamo îl are doar pe Filip, care nu a jucat în turul de pe Arena Națională, dar intrat la Harkov și a fost eliminat.
Dinamo Bucuresti-Metalist Harkov: 0-2 (0-1)
Balgradean-Luchin, D. Grigore, Koulibaly, Pulhac-Issa Ba (60 Galchev), C. Munteanu (78 Axente), Boubacar-C. Matei, Tucudean, Alexe (66 Curtean)
Rezerve: Naumovski-Nica, Rus, Dănciulescu Antrenor: Dario Bonetti
Meciul a fost unul fără istoric. Ucrainienii ne-au luat tare din start, rar mi-a fost dat să văd un Dinamo atât de umil, în primele 10 minute ucrainienii au avut 3 ocazii uriașe și au deschis și scorul rapid. Dinamo cu mare dificultate și-a creat ocazii, doar după ce au rămas în 10 oameni adversarii și avea 2-0, am început și noi să contăm. Sentimentul după acel meci nu era de supărare, efectiv mă simțeam mic și mă gândeam cu îngrijorare la viitorul clubului. Temerile erau justificate. In retur, am pierdut cu 2-1, golul fiind marcat de Curtean.
Acum Dinamo revine într-o competiție europeană, sper cu alt aplomb, altă atitudine, dar și cu alte perspective. Atunci fanii dinamoviști nu erau atât de uniți, privim cu încredere către viitor și sperăm într-un rezultat mare.