Dinamo a obținut prima victorie din acest sezon, dar meciul cu Botoșani a marcat primul succes al lui Ovidiu Burcă în Liga I.
Sezonul de debut al antrenorului nostru pe prima scenă a fotbalului românesc, a avut un start mai greu, dar Dinamo a obținut 4 puncte în ultimele două meciuri și situația pare în curs de revenire. Antrenorul lui Dinamo a analizat în cadrul conferinței de presă evoluția echipei și a vorbit despre marele câștig din acest an.
,,A fost un meci complicat, știam de la bun început, noi veneam negustand victoria în acest campionat și exista o tensiune în rândul jucătorilor, în rândul nostru, al tuturor, eram obligati să învingem astăzi, există o presiune extra. Cunoscându-l pe Marius, e un mediu pe care îl cunoaște, are o relație bună cu patronul echipei, știu ochiul pe care îl are la jucători, a propus jucători care au plecat la mai bine, știam că ne așteaptă un meci dificil.
Eu sunt foarte multumit de cum a arătat echipa, am controlat în mare parte din timp, am atacat mult, a trebuit să ne deschidem, ei sunt o echipă care te prind pe contra cu jucători de viteză. A fost un meci greu, dar am fost concentrați până la final. Le-am spus că dacă reușim să înscriem devreme, meciul va fi mai ușor, dar să nu își piardă încrederea și răbdarea, că trebuie să împingem până la final, cu două echipe aflate în două momente mai puțin plăcute.
,,E plăcut să învingi, mai ales că pentru mine e prima victorie în prima ligă, sunt fericit, dar mai mult de ce am simțit la stadion, oamenii au plecat bucuroși acasă. Din ce în ce mai entuziaști, dornici să vadă echipa, simt că legătura între noi și fani e din ce în ce mai solidă, e mai important decât orice. Puteam face egal, dar ce este mai important, lumea pleca de la stadion multumită că băieții au avut atitudine, determinare, au avut și curaj, suntem pe drumul bun.”, a mai spus antrenorul lui Dinamo.