Dinamo nu a avut nicio șansă în meciul cu Hermannstadt.
Zeljko Kopic a fost extrem de dezamăgit la finalul partidei, în cadrul conferinței de presă.
,,Prima repriză nu a fost deloc bună, am pierdut toate duelurile importante, în special la mijloc, în atac nu am ținut de minge în presiunea pusă de adversari. I-am invitat să își creeze ocazii, să ajungă în fața porții. A fost o performanță modestă, îmi pare rău pentru suporteri. Hermannstadt nu a mai avut intensitate în a doua parte, dar nici nu o iau în considerare, contează doar ce am făcut în prima parte.
La Sibiu echipe mult mai bune au pierdut, nu e o problemă că am pierdut, știam ce vor juca, că vor da totul pentru a câștiga și nu am avut reacție suficient de bună, trebuie să înțelegem și să îmbunătătim în următoarele meciuri.”, a transmis Zeljko Kopic la finalul partidei de la Sibiu.
,,Avem două săptămâni de a ne recupera, pentru a fi pregătiți de meciul următor, sunt mândru că avem 7 jucători la loturile naționale, sper că vor avea meciuri bune acolo, că vor reveni sănătoși.”
- Marți și miercuri sunt zile de antrenamente intense.
- Joi, o parte dintre jucători vor fi implicați într-un meci amical, alți fotbaliști se vor antrena separat.
- Vineri, sâmbătă și duminică jucătorii au liber.
- De lunea viitoare, se revine la pregătiri pentru a intra în linie dreaptă în vederea meciului cu „găzarii”, de acasă.