Deian Sorescu este la Dinamo și pe zi ce trece, șansele ca el să rămână și să continue la echipa noastră, până în iarnă, cresc semnificativ.
Deian nu mai poate pleca la Fcsb, odată cu închiderea perioadei de mercato din România, singurele variante mai sunt Rusia și Turcia, dar și acolo perioada de mercato este la final.
Italianul Dario Bonetti, antrenorul lui Dinamo, a vorbit despre internaționalul român, care a jucat cu Islanda titular și Liechtenstein in partea a doua, și spune că acesta nu va pleca de la echipa roș-albă.
„Sunt foarte fericit să-l văd pe Sorescu pe teren. Sorescu este un jucător foarte bun şi poate deveni un jucător extraordinar. Cu siguranță (n.r- va rămâne la Dinamo)”, a spus Dario Bonetti la TV Telekom Sport.
Deian Sorescu este anunțat titular mâine seară, în disputa cu Macedonia de Nord, de la Skopje.
Itu a semnat ,urmează și alții!
CFR Cluj a anunțat transferul lui Cătălin Itu la Dinamo.
CFR Cluj a anunțat transferul lui Cătălin Itu la Dinamo. Mijlocașul a fost împrumutat în Ștefan cel Mare până la finalul sezonului 2021-2022.
„Cluburile CFR 1907 Cluj și FC DINAMO BUCURESTI au ajuns la o înțelegere privind împrumutul jucătorului Cătălin Itu! Astfel, mijlocașul nostru va evolua până la finalul acestui sezon la formația din Ștefan cel Mare. Mult succes, Cătălin”, a scris CFR Cluj, pe Facebook. Cătălin Itu (21 de ani) a fost adus la prima echipă a CFR-ului, în primăvara lui 2019, de la echipa U19 a formației din Gruia.
„Itu Cătălin, de la CFR, vine împrumut. Eu am vrut să aduc numai jucători pe care îi cunosc și pe care i-am văzut cu ochii mei, că n-a fost timp, în patru-cinci zile, de când s-au deblocat transferurile, să studiem jucători de afară, pe care nu-i cunosc. Și, atunci, prefer să aduc jucători care au jucat în România sau care chiar i-am avut la CFR sau care au jucat la Dinamo și așa mai departe. Acesta a fost principiul pentru a scade riscul de greșeală” a spus Muresan pentru Fanatik.