Dinamo va rămâne în țară în pauza competițională din iarnă.
Propunerea de a desfășura cantonamentul de iarnă la baza de la Săftica i-a aparținut fostului antrenor Mircea Rednic și a fost acceptată de noul „principal”, Flavius Stoican, conform spuselor lui Iuliu Mureșan.
Dinamo a perfectat deja 3 meciuri amicale pentru luna ianuarie. Doi dintre adversari sunt CS Mioveni și Farul.
„La propunerea lui Mircea Rednic, cum timpul e foarte scurt, am zis că facem la Săftica. Stoican e de acord, i-am spus de la început acest lucru. Avem 3 meciuri perfectate deja: cu Mioveni, cu Farul, pe 8, 12 și 15 ianuarie. Vom juca la Constanța și la Mioveni, sunt terenurile mai bune. Ne deplasăm noi, ca la meci”, a spus Mureșan la emisiunea „Fotbal Club”, pe DigiSport.
„Vor veni jucători pregătiți, care s-au antrenat și au jucat măcar câteva meciuri la echipele lor. Nu putem lua jucători extracomunitari din anumite motive, și financiare: sunt mult mai scumpi. Și formalitățile sunt mai dificile. O să luăm jucători români și comunitari”, a transmis administratorul special de la Dinamo.
,,Probabil se va ajunge la judecată”
Mircea Rednic nu mai este antrenorul lui Dinamo, însă plecarea antrenorului nu s-a produs pe cale amiabilă.
Rednic a fost informat că a fost dat afară de la Dinamo, dar antrenorul lui Dinamo nu a semnat rezilierea contractului, astfel încât se poate ajunge chiar la judecată:
“Este adevărat că nu a semnat nimic. Nu a fost o despărţire amiabilă. Lucrurile pot sta în două feluri, dar probabil se va ajunge la judecată. Ori se constată că l-am dat afară fără motiv şi atunci îi vom da patru salarii. Ori se constată, aşa cum credem noi, că l-am dat afară pentru neîndeplinirea obiectivelor de performanţă şi atunci nu avem să îi plătim nimic decât banii până la data la care a fost disponibilizat, pe care îi vom plăti”, a spus Zăvăleanu pentru Fanatik
“Noi aveam posibilitatea contractuală să reziliem unilateral cu Mircea Rednic în orice moment. Dacă ne înţelegeam bilateral să plece, era una, dar aşa, Rednic a fost disponibilizat”, a clarificat Zăvăleanu.