În cadrul emisiunii ,,Dinamo 7/9” am realizat un interviu cu legenda lui Dinamo, Ionel Dănciulescu.
Acesta este unul dintre oamenii de baza ai proiectului Academiei CS Dinamo și a fost de la bun început coordonatorul acestui proiect. În cadrul interviului, Ionel Dănciulescu a subliniat faptul că își dorește că CS Dinamo să producă jucători pentru Dinamo și a subliniat că nu vor fi niciodată problemele de la FCSB-CSA:
,,Trei ani de zile de când avem proiectul Academiei, am fost cu domnul Ionuț Popa, vicepreședintele, Cristi Herciu. A crescut de la o zi la alta, de la o luna la alta. Avem o Academie unde se găsesc 500 de copii și jucători legitimați. Se merge într-o direcție bună, se poate și mai bine, suntem conștienți că se pot îmbunătăți. Dar ce ne interesează pe noi este faptul de a crește cât mai mulți copii în spiritul lui Dinamo, pe mulți să îi vedem jucând la nivel profesionist.”
Când va produce CS un jucător pentru prima ligă: ,,Până la 16 ani nu ai niciu control asupra copilului, părintelui, se poate muta la orice club își dorește, nu îl poți obligă să rămână la tine. Nu sunt adeptul să îl țin cu forța, dacă copilului nu îi mai place grupul, climatul, noi vrem să vină de plăcere, să socializeze, să facă mișcare, să stea în colectivitate. Dar sunt și în momentul de față la grupele de copii, să vorbim de la 14 ani în sus, cu bun potențial. În al treilea an de zile avem echipe care joacă la grupele de elită, să ajungi la un nivel cât de cât bun.
S-au făcut gradat, dar bine. Ce vreau să spun, pe parcurs au venit Marius Niculae, Florin Bratu, o să vină și Ionuț Lupescu, pentru Dinamo și fotbalul e fantastic, un mare plus, îl așteptăm cu brațele deschise. Cu vastă experiență în management sportiv, lipsește cu desăvârșire în România, îl așteptăm să venim cu idei noi și să creștem această Academie, jucători, cei mai mulți dintre ei, să se facă un parteneriat, cei mai buni dintre ei să ajungă la Dinamo, în prima ligă.
Asta ne-am dorit de la bun început, am încercat să cooptăm și FC Dinamo, nu s-a putut, dar toată lumea trebuia să știe că CS Dinamo va ajuta clubul FC Dinamo. Pentru mine e tot Dinamo, tot Dinamo este, cu siguranță nu vor fi problemele de la FCSB, Steaua.”, ne-a transmis Danciu-Gol!