Dinamo s-a deplasat în orașul de pe malul Someșului pentru a se duela cu echipa din Gruia.
Dinamo a dispus de mai multe absențe în această partidă, Homawoo, Milanov, Iglesias numărându-se printre cei mai importanți. Antrenorul nostru, a trimis în teren următoarea formulă – Golubovic – Ie, Velkovski, Patriche – de Moura, Gnahore, Pavicic, Bordușanu – Ilic, Abdallah, Gregorio. Deși pe foaia de joc formația noastă se prezintă într-un 3-4-3, Dinamo evoluează într-un 3-5-2 cu Ilic care coboară între linii, iar Gregorio și Abdallah formează cuplul de atacanți.
Min. 0 – 15 – Dinamo este echipa care dicteză ritmul jocului. Începem curajos cu un pressing avansat, iar construcția se face sigur din aproape în aproape. Clujenii au reușit să se apropie o singură dată de careul nostru în acest prim sfert de oră, fără niciun fel de realizare. În schimb, Dinamo a reușit să scoată de două ori mingea periculos pe 6 metri prin două centrări venite din lateral.
Min. 15 – 30 – Gazdele încep să împingă liniile și ne fixează în jumătatea noastră. Până în acest moment Dinamo face față presiunii venite din partea clujenilor, însă cu greu reușim să ieșim din jumătatea noastră și începem să apelăm din ce în ce mai des la mingile lungi.
Min. 30 – 45 – CFR devine din ce în ce mai periculoasă. Din nefericire, Dinamo nu mai contează în atac de minute bune. Clujenii au avut două ocazii mari în aceste 15 minute, una venind pe fondul unui henț evident pe 16 metri la Bîrligea, pe care centralul partidei îl ignoră în mod evident. A două ocazie vine pe o pasă greșită a lui Gregorio, care greșește o minge la centrul terenului iar, clujenii pleacă pe un contra-atac rapid, doar experiența și plasamentul nou-venitului Edgar Ie face să nu încasăm un gol. Acesta îl așteaptă pe Otele pe picioare și intervine decisiv, deposedându-l curat pe acesta, scăpând și de această dată cu fața curată.
Pauză în Gruia – Scor alb la pauză pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj, Dinamo a început curajos, împingând liniile către poartă adversă fără a pune probleme prea mari portarului Sava. CFR a pus stăpânire pe centrul terenului după minutul 20 al partidei și au creat pericol la poartă lui Adnan Golubovic. Întrebarea pe care ne-o adresăm, este dacă-l vom vedea pe atacantul Selmani în locul lui Gregorio, care a avut o evoluție ștearsă pe durata primei reprize.
Min. 45 – 60 – Dinamo începe în jumătatea adversă și are o succesiune de cornere, care din păcate n-au avut nicio finalitate. CFR reușește deblocarea tabelei în min. 52 printr-un col marcat de Bîrligea. Golul vine pe o minge pierdută de Gregorio la 30 de metri de poartă adversă destul de ușor, acesta cautând un fault pe care nu l-a obținut. Astfel echipa noastră a rămas descoperită pe faza defensivă, Gnahore nereușind să-l blocheze în ultimul moment pe atacantul feroviar. Minutul 55 ne aduce al doilea debut din această seară, atacantul Selmani a intrat în locul unui Gregorio modest în această seară. Tot în acest minut are loc o a două schimbare, Bani îi ia locul lui Ilic, care a depus un efort bun în această seară.
Min. 60 – 75 – Din nefericire nu reușim să împingem jocul sau să punem stăpânire pe centrul terenului. Pe fondul derulării jocului, CFR izbutește să-și dupleze avantajul în urmă unui corner în min. 67, unde jucătorul feroviar se înalță peste marcajul dinamovist și marchează nestingherit. Minutul 70 aduce încă două modificări în echipa noastră, antrenorul Kopici alege să menajeze jucătorii pentru meciul contra celor de la Sibiu și-i scoate pe Pavicic și Bordușanu, introducându-i în locul lor pe Costin și Neluț Roșu.
Min. 75 – 90 – Clujenii majorează avantajul în min. 79 iar scorul ajunge la 3-0 în favoarea acestora. Din păcate Dinamo nu reușește să mai țină de minge. Scorul ajunge la un neverosimil 4-0 în minutul 82 al partidei. Pierdem o minge extrem de ușor la centrul terenului și nu reușim să oprim atacul ferviarilor iar, aceștia marchează fără mai probleme în poarta unui Adnan, care este fără reacție. Schimbare în minutul 87, iese Abdallah și intră Alex Irimia.
Final de meci în Gruia, Dinamo este surclasată cu scorul de 4-0, nereușind să ofere o replică concretă în cea de a doua repriză. O primă repriză mai echilibrată, în care cfriștii au început să domine steril partida iar, ocaziile au venit doar pe fondul greșelilor individoale. Din nefericire, tot o greșeală individuală duce și la marcarea primului gol, Gregorio pierzând prea ușor o minge în treimea adversă, acesta căutând un faul, clujenii întrând în posesie, marcând la finalul acestui contra-atac. Prea multe nu sunt de spus despre cea de a doua repriză, în care am fost fără de replică pe eterenul de joc. Singurul câștig al acestei seri sunt suporterii, prezenți cu miile în tribunele arenei alături de frații de la U Cluj. Ne așteaptă un meci extrem de important marți, pe Arcul de Triumf împotriva celor de la Sibiu.
Fruntea sus, Câinilor, mai avem multe bătălii de disputat până la finalul războiului!