miercuri, mai 21, 2025
AcasăUncategorizedCronica descătușării atât de așteptate!

Cronica descătușării atât de așteptate!

Cum să nu te afecteze presiunea unui meci de totul sau nimic? Atunci când tot sezonul tău se decide în 90 de minute, să încerci să repari ce nu ai reușit pe parcursul sezonului, să anulezi acele rezultate nefericite cu AȘA, Chiajna, Botoșani sau Iași.   

Începutul a fost unul crispat, Cosmin Contra a fost nevoit să improvizeze puțin în formula de start și Tha’er Bawab a fost pentru prima dată titular la Dinamo, dar undeva în flancul stâng. Cosmin Contra a încercat un sistem 4-2-3-1, pe care îl vom tot vedea la Dinamo în restul campionatului.
Dacă la Dinamo presiunea era cuvântul de ordine, cei de la Pandurii au privit meciul așa cum mă așteptam, ca pe o șansă a afirmării, practic adevăratul campionat pentru ei începe de etapă viitoare. Prima șansă au avut-o gorjenii, Ionuț Zaina șutând foarte bine de la distanță, dar balonul a trecut puțin pe lângă poartă, un prim semnal de alarmă.

Dinamo a început să preseze ușor, iar în minutul 20 au fost primele tentative, mai întâi la lovitura liberă executată de Nistor, apoi Bawab a reușit să se strecoare între fundașii gorjeni, dar a fost blocat în ultimul moment. 0-0, iar odată cu deschiderea scorului la Cluj, era clar, doar victoria ne putea salva. Negruț ne-a testat și el în minutul 22 cu un șut de la distanță, dar Penedo a reținut cu siguranță.

În minutul 30 a venit prima ocazie importantă, Romera șutează excelent de la marginea careului, portarul a respins în față, iar Bawab nu și-a calculat pașii și a ratat din 6 metri, însă Dinamo continuă să preseze.

În minutul 34 a venit și descătușarea, Nemec marchează după o pasă venită de la Palic și parcă pulsul a revenit la cote mai normale, o acțiune foarte frumoasă, după un triunghi Bawab-Palic-Nemec. Slovacul a ajuns la 8 goluri și așa cum spunea și comentatorul, cine îl regretă pe Gnohere? Dinamo a avut parte de mai multa liniște în joc, a fost extrem de important faptul că deschiderea scorului a venit până la pauză.

În repriza secundă, Dinamo a intrat destul de decisă pentru a încheia socotelile, Nistor trecând pe lângă marcarea golului doi, cu o execuție extrem de frumoasă, iar golul doi plutea în aer. Însă din păcate, forcingul nu a ținut prea mult și Pandurii în mod straniu, a acceptat dominarea gorjenilor, o soluție riscantă, care poate a venit că urmare a fricii, dar nu a fost cea mai bună reprezentație a băieților.

Cosmin Contra a decis să-i ofere mai multe minute lui Patrick, să-i răsplătească evoluția foarte bună din derby și l-a introdus în teren în minutul 60, mai ales că avem și multe absențe la mijlocul terenului.
Dar parcă au meritat emoțiile, în momentul în care Nistor marchează un gol cum rar ai ocazia să vezi în România și demonstrează că este unul din cei mai buni dinamoviști în acest an și merită cu adevărat să fie la națională!
DINAMO este în play-off, nu părea posibil acest lucru după insuccesul de la Chiajna, dar iată că venirea lui Contra a fost impulsul de care echipă avea nevoie și avem șansele să ne batem chiar la primele locuri!

Pandurii Dinamo: Avem formulele de start

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare