Kopic este, fără doar și poate, un «meșter» al fotbalului. Reprofilarea lui Mărginean pe postul de fundaș central mi-a adus aminte de antrenorul care a câștigat primul titlu de după Revoluție cu Dinamo București.
Florin Halagian a fost antrenorul care a câștigat primul titlu cu Dinamo, după Revoluția din 1989, armeanul reușind, în acel sezon, să formeze o echipă foarte puternică, în care străluceau jucători ca Sulejman Demollari, Gheorghe Mihali, Dorinel Munteanu, Selymes sau Gábor Gerstenmájer. A fost un sezon la capătul căruia Dinamo reușea să obțină laurii de campioană fără să piardă niciun meci în competiția internă.
În fotbalul românesc circula o legendă care spunea că atunci când „armeanul” vedea doi băieți înalți și puternici pe stradă, îi lua la echipă și dintre ei „scotea „un fundaș central puternic, care ulterior ajungea la națională.
Nu știu dacă Andrei Mărginean va ajunge la națională, dar Kopic a observat că este tall and strong ( inalt si puternic), din lipsă de efectiv l-a reprofilat pe postul de fundaș central, iar copilul născut la Zlatna a fost, ieri, cel mai bun dinamovist de pe teren, în meciul terminat la egalitate cu CFR Cluj, scor 1-1.
Marginean l-a transformat pe talentatul Louis Munteanu într-un ilustru necunoscut. Golgheterul Superligii a fost inexistent pe teren, fiind complet anihilat de Marginean și Homawoo. Dacă în cazul togolezului Homawoo acest lucru nu mai reprezintă o surpriză — el fiind un fundaș care a crescut enorm în tricoul alb-roșu — evoluția lui Marginean este cu atât mai impresionantă. Deși mijlocaș la origine, Marginean a demonstrat că a învățat tainele postului de fundaș central, confirmându-și versatilitatea și valoarea.
Revenind la asemănarile dintre Halagian și Kopic — doi meșteri ai fotbalului —, ambii fără un „nume” sonor în perioada în care activau ca jucători, dar amândoi antrenori care și-au pus serios amprenta asupra echipelor pe care le-au condus.
Felicitări lui Andrei Mărginean pentru prestația de ieri! Se pare că, pe lângă multe alte lucruri bune din acest sezon, am câștigat și un jucător capabil să evolueze solid pe două poziții.
HAI DINAMO!