Cosmin Contra și-a prelungit contractul cu Dinamo în urmă cu aproape o lună și el va rămâne în continuare antrenorul lui Dinamo.
Presa turcă, mai exact beIN Sport Turcia anunţa că tehnicianul român de 41 de ani va ajunge la Konyaspor.
Stire initiala: Sursa citată scrie că echipa care a terminat pe locul 9 ultimul sezon din Turcia s-ar fi înţeles cu Contra, deşi a mai negociat şi cu Hamza Hamzaoglu, fost antrenor la Galatasaray şi Osmanlispor.
Yanisafak.com scrie că după despărţirea de Aykut Kocaman, Konyaspor şi-a găsit repede antrenor în persoana lui Cosmin Contra. Aceeaşi sursă susţine că tehnicianul român va parafa contractul cu gruparea turcă în cel mai scurt timp.
Sursele noastre din club ne-au informat că nu se pune problema ca antrenorul nostru să plece de la Dinamo și a avut chiar discuții în această dimineață în legătură cu juniorii pe care îi va lua în cantonamentul din Slovenia!
Venit la echipă într-un moment dificil, în locul lui Ioan Andone, Contra a calificat-o pe Dinamo în play-off şi a terminat sezonul pe locul 3. De asemenea, antrenorul de 41 de ani a câştigat şi un trofeu la formaţia alb-roşie – Cupa Ligii.
Cosmin Contra a antrenat 7 echipe în carieră: Poli Timişoara (septembrie 2010-februarie 2011), Fuenlabrada (august 2012-octombrie 2012), Petrolul Ploieşti (octombrie 2012-martie 2014), Getafe (martie 2014-ianuarie 2015), Guangzhou R&F (ianuarie 2015-iulie 2015), Alcorcon (iunie 2016-octombrie 2016) şi, din luna februarie, Dinamo Bucureşti.
loading...