Cosmin Contra a plecat de la Dinamo în momentul în care situația a devenit extrem de dificilă în club.
Promisiunile spaniolilor nu au fost onorate, proiectul prezentat lui Cosmin Contra nu a existat decât pe hârtie, astfel că antrenorul român a fost cel care a dat tonul plecărilor în toamna trecută. Cosmin Contra nu a mai antrenat din acel moment și a povestit cât de mult a fost afectat de ceea ce s-a întâmplat la Dinamo:
„M-a afectat foarte tare ce s-a întâmplat la Dinamo și cum am căzut în capcana unor infractori. Am crezut orbește în niște oameni care n-ar trebui să existe, care au mințit și au păcălit multe familii. Am suferit enorm. Au fost 3 luni în care am fost cheaun, mi-am revenit destul de greu. Am avut noroc cu familia, cu copiii, care sunt alături de tine.
În ultimele două luni au fost multe discuții, m-au sunat multe persoane, dar nimic concret, care să mă facă să revin pe bancă. Niciun proiect care să mă facă să revin. E exclus să revin în România. Am spus-o când ma ieșit pe poartă la Săftica”, a spus Cosmin Contra, la Telekom Sport.
„Am încheiat tot, au fost niște discuții cu cei din DDB, s-au încheiat. Nu am depus nimic la FIFA, la UEFA. Am fost păcălit, așa cum au fost păcăliți și ei. Nu aveam cum să merg la UEFA să pretind niște bani pe care nu îi plăteau spaniolii. Dacă o făceau ei, poate m-aș fi dus. Dar n-a fost cazul.
Mă bucur că Dinamo s-a salvat, că suporterii fac eforturi mari, dar nu cred că vor reuși fără cineva puternic. Poate să facă un proiect cu tineri, cu salarii mici, în care să te lupți pentru salvare. Cred că la Dinamo se dorește însă altceva”, a mai spus Contra.