Cosmin Contra a reușit un parcurs fantastic cu Dinamo în această primăvară și se pare că este urmărit de mai multe formații în această perioadă.
„Azi am o întâlnire pe probleme de fotbal, un reprezentant al clubului Karabukspor a ajuns la București la invitația lui Giovani Becali. El e cunoscător al fotbalului de la noi. Sunt mulți jucători români acolo care au făcut o impresie foarte bună acolo.
Le-a ieșit cu jucătorii români și vor să mai ia. De data aceasta sunt monitorizați câțiva antrenori tineri, de valoare. Sunt ceva tensiuni cu actualul antrenor, care momentan este sub contract. Dar echipele serioase, oficial sau neoficial, tatonează și alte piste, în condițiile în care trebuie să iua o decizie rapidă. Asta nu înseamnă că azi se decide noul antrenor de la Karabukspor.
Probabil, oficialul turcilor se va întâlni și cu oameni din fotbalul românesc. Nu e un secret că sunt trei antrenori apreciați de turci, mă refer aici la Edi Iordănescu, la Șumidică și la Contra. Ultimul este sub contract, dar, cluburile importante monitorizează din timp„, a spus Narcis Răducan la TV Digi Sport.
loading...