Dinamo nu are timp să își plângă de milă după înfrângerea cu Fcsb de duminică seară, mâine avem deja un alt meci în play-off.
Lupta pentru campionat nu va include echipa noastră în mod direct, am ajuns din nou în situația enervantă de a vedea cum alții se bat pentru prima poziție și noi cel mult să arbitram această dispută. Enervant pentru istoria noastră, care nu a fost creată din astfel de momente, noi eram cei aflați în luptă directă. Dar din toată situația asta nefericită, trebuie să vedem ce se poate obține.
În acest moment, Dinamo este pe locul 5, la egalitate de puncte cu ultima clasată, Astra Giurgiu, noi având avantajul meciurilor directe cu giurgiuvenii, echipă pe care o vom întâlni luni seară în deplasare. Până atunci, întâlnim acasă pe CFR Cluj, echipă care încheie podiumul și încă cu șanse la titlu aș putea spune, mai ales după parcursul din ultimele două etape, când au obținut 6 puncte.
Un succes pentru echipa noastră, ar veni la fix, deoarece este chiar ultima șansă a noastră de a mai putea spera la un loc pe podium. Cinci puncte ne despart de clujeni, în condițiile în care ei au fost depunctați cu 6 puncte la începutul campionatului. Situațiile sunt diametral opuse, jocul lor arată din ce în ce mai bine, iar noi din nefericire, avem dificultăți din ce în ce mai mari. Au fost probleme cu accidentările, acum vedem că jucătorii importanți sunt ieșiți din formă, Nistor a fost trecut pe bancă la meciul cu Fcsb din cauza eclipsei de formă. Vestea bună ar fi că se întoarce Palic în primul 11, un jucător care sperăm să facă ceva ordine în haosul din jocul nostru.
Întâlnim însă o echipă în fața căreia avem un complex. Cum poți numi altfel o echipă pe care tu nu ai fost capabil să o învingi în ultimii 8 ani și care te-a bătut destul de zdravăn în meciurile de acasă? Au fost înfrângeri chiar cu 0-3, au meciuri de importanță majoră în lupta pentru titlu pierdute în ultimul minut (0-1 în 2012), în turul campionatului am pierdut lamentabil cu 0-2, cand am ratat si un penalty.
Cred că va conta și acest aspect, al istoricului, dar la ora de start a partidei, valoarea jucătorilor și forma de moment va fi decisivă. Aici suntem iar în dezavantaj, dar poate Cosmin Contra va reuși până mâine să le redea încrederea jucătorilor și mâine să vedem o altfel de atitudine. În privința fotbalului, câte se pot schimba în câteva zile?
Un meci teribil de greu, nu cred că ne putem aștepta nici la o asistentă generoasă, mai ales după seria de rezultate nefericite din play-off, a venit și eliminarea din Cupă, unde mai pui că meciul se dispută la mijlocul săptămânii la 21:00. Cu toate acestea, dacă noi nu avem de gând să facem doar act de prezentă în play-off, ar fi bine să bifăm prima victorie în acest play-off și să încheiem acest coșmar numit CFR Cluj pe teren propriu.