Cornel Dinu a spus in mai multe randuri ca sustine proiectul asociatiei si a vorbit in aceasta seara despre initativa si cum vede el lucrurile.
Intr-o interventie telefonica la Digi Sport Special, Dinu a precizat ca proiectul a fost deja pornit si sunt sanse mari ca Mircea Lucescu sa-l sprijine.
„Am vorbit cu Mircea Lucescu. Este un dinamovist pur sange, doreste sa participe, dar mi-a spus ca are rezervele lui fata de ce s-a intamplat in Romania. A zis ca atunci cand va reveni in tara va analiza proiectul si daca va constata ca e spre binele lui Dinamo va participa.
Vom avea o discutie si in acest sens cu Ion Tiriac, care simpatizeaza Dinamo, iar la finalul anilor 90 chiar a vrut sa preia echipa. N-am vorbit deocamdata, dar vom avea in viitorul apropiat o discutie cu domnul Tiriac. Pasii adevarati au pornit deja.
Cei care suntem legati de acest concept avem diferite contacte cu oameni din toate categoriile. Nu evit sa spun ca sunt oameni potenti, care au dovedit ca se poate face profit si fara incalcarea legii.
Avem raspunsuri pozitive de la oameni capabili, cu societati cu profituri mari” a precizat Cornel Dinu intr-o interventie telefonica la Digi Sport Special.
Desi s-a declarat sceptic in privinta ideei, Dinu s-a implicat in acest proiect, insa ramane de vazut daca acesta va putea fi finalizat.
„Ideea respectiva a fost lansata mai de mult, de niste suporteri ai lui Dinamo. Am vazut proiectul, cu aceasta participare a unor socios in conducerea clubului, fara a-si impune punctele de vedere.
Si eu am fost la inceput sceptic legat de intentia acestor baieti. M-am declarat un partizan al acestei idei, aparent nastrusnice pentru Romania. Apreciez ce s-a intamplat la Dinamo pana acum, inclusiv ce a incercat sa faca Negoita. Este firesc sa ne gandim la o astfel de actiune, in pas cu ce se petrece in lumea civilizata” a mai spus Cornel Dinu.
Ce a declarat ieri Mircea Lucescu despre proiect:
”Am discutat cu Cornel, mi-a zis in mare parte despre ce este vorba, dar nu pot sa intru acum in detalii.
A ramas sa vorbim mai multe cand vin in tara, pentru ca e normal sa ma intereseze care este soarta lui Dinamo. Eu sunt curios sa stiu ce intra in cele 5 milioane de euro. Intra palmaresul clubului? Intra lotul de jucatori? Intra terenul central, terenul de antrenament?
Eu nu cunosc amanuntele acestea, care sunt foarte importante. Vad ca Badea si Negoita nu ajung la o intelegere privind constructia noului stadion si e mare pacat pentru toti dinamovistii. De fapt pentru tot sportul romanesc”, a spus Mircea Lucescu