Se pare ca federalii au mers pe varianta selectionerului strain, acesta fiind neamtul Christoph Daum, dar Cornel Dinu nu pare incantat de aceasta solutie.
„Daum e un tip controversat, cu o anumită carte de vizită. E greu pentru un antrenor străin să înțeleagă ce se întâmplă în fotbalul românesc. Părerea mea e că va fi foarte greu, aproape imposibil să reușească o calificare la Mondial. El e un antrenor de echipe de club”, a declarat Cornel Dinu la Dolce Sport.
Despre comparația cu Mircea Lucescu: „Nu poate fi niciodată la nivelul lui Mircea Lucescu. Mircea e un om cult din toate punctele de vedere, ca să nu mai spunem de rezultate. Iar ceea ce e un mare avantaj față de agest băiat venit din Germania, care are o față de Fuhrer tăvălit după ce explodează grenada și se varsă benzina peste el, e că Mircea cunoaște realitatea fotbalului românesc, halul în care am ajuns. Va fi foarte greu să formeze o echipă competitivă la echipa națională a României”.