Cei din Peluza Catalin Hildan au venit cu propunerea ca viitorul stadion ce se va construi speram noi cat de curand sa poarte numele legendei dinamoviste Cornel Dinu.
„Pe Omul care inseamna Dinamo am vrea sa-l pomenim pentru ceva ce ne-a zidit, ceva ce ne-a ridicat, ceva ce ne-a ramas. Si nu doar prin panzele unei singure seri, ci printr-un stadion nou care sa-i poarte numele.”
Fosti jucatori ai lui Dinamo au fost intrebati de Gazeta Sporturilor de acest demers si au fost pareri atat pro, cat si contra:
“Mi se pare absolut normal pentru ca Dinu este un jucator emblematic pentru Dinamo. A detinut functii in cadrul clubului, e cel mai indicat. Nu vad alta varianta. E cel mai reprezentativ din punctul meu de vedere: a venit in 1965 de la Targoviste si de atunci a reprezentat clubul la toate nivelurile, fara pauza” Ionel Augustin
“Dinu e, daca vrei, adevaratul caine si adevaratul simbol al lui Dinamo. Este si cel mai longeviv si cel mai emblematic om din istoria echipei. Sa nu uitam ca e si dinamovistul cu cele mai multe selectii la nationala, are cele mai multe meciuri in Liga 1 doar pentru Dinamo.
Vorbim, doar, de cel mai si cel mai. Cainii de pe ecuson inseamna daruire totala, atasament si credinta. Asta e Dinu pentru Dinamo. A mai fost Nunweiller cu acelasi spirit, Dinu a preluat de la el si a dus totul pana la un cu totul alt nivel, pana in vremurile noastre” Costel Orac
“Vorbim de unul dintre cei mai mari jucatori pe care i-a avut aceasta tara. Antrenor campion cu Dinamo si selectioner al echipei nationale. Dinu e unul dintre cei doi caini de pe emblema lui Dinamo. Se indentifica cu clubul din toate punctele de vedere” Florin Prunea
“Cornel Dinu reprezinta enorm pentru istoria lui Dinamo si e printre putinii care ar putea sa poarte numele acestui stadion. Deci da, sunt de acord cu aceasta initiativa!” Ianis Zicu
“Cornel Dinu e potrivit, da. Jos palaria pentru aceasta initiativa! Totusi, sa nu uitam si de Mircea Lucescu! Mi-e foarte greu sa aleg un nume. Nu ma pot imparti intre domnii Dinu si Lucescu. Mai bine sa se numeasca jumatate de stadion «Cornel Dinu» si cealalta jumatate «Mircea Lucescu»” Ioan Ovidiu Sabau
“Mie nu mi-a placut niciodata sa numesti un stadion dupa cineva cat acea persoana e vie. Inteleg sa avem Nicolae Dobrin la Pitesti, Ion Oblemenco la Craiova, dar ei nu mai sunt printre noi. Eu zic ca cel mai important este sa facem odata stadionul ala si mai vedem dupa ce nume ii dam! E mare pacat sa nu avem un stadion modern in centrul Bucurestiului” Iulian Mihaescu