Cornel Dinu anunță că există interes pentru cumpărarea clubului Dinamo: „Sunt 3 variante!”

Stiri Dinamo

Scris de:

Săptămâna trecută, Răzvan Zăvăleanu lăsa de înțeles că sunt negocieri mai avansate în ceea ce privește venirea unui potențial investitor.

„Sunt mai optimist și chiar le-am cerut partenerilor mei de discuții să vorbesc despre ei, fără a-i nominaliza, ca să mai liniștim, să le arătam oamenilor că nu dormim. Discutăm strategii cu acești domni, dar nu o să pot desconspira nimic. Dincolo de asta, este bine că Dinamo să iasă bine din acest business. Le-am oferit o echipă cu o tradiție extrem de importantă în fotbalul romanesc și cu performanțe extraordinare.

Până acum lucrurile au funcționat foarte bine, sper să anunțăm public în scurtă vreme despre cine este vorba și să semnăm contractul. Avem un calendar, dar nu pot să desconspir nimic din acest calendar. Nu este o condiție obligatorie că Dinamo să rămână în Liga 1, dar este preferabil să fie așa”, spunea administratorul judiciar la Playsport.

Cornel Dinu a vorbit despre situația actuală a clubului din „Ștefan cel Mare” și anunță că exstă interes pentru cumpărarea clubului:

„Nu știu dacă marea problemă a lui Dinamo e legată de sigle. Marea problemă este existența echipei, soarta financiară. După o evoluție mai bună la Botoșani, trebuie pregătit barajul. Din ce am auzit de la cei care răspund într-un fel sau altul de Dinamo, se pare că ar fi niște fonduri interesate să preia clubul. Dinamo este istorie, palmares. Să dea Dumnezeu să se întâmple așa ceva. Sunt de apreciat eforturile suporterilor, dar niciodată masele nu pot să conducă.

În primul rând, la Dinamo este nevoie de a așeza o structură reală a societății. Trebuie să se găsească o finanțare reală. Se pare că la ora actuală există un fond de investiții occidental, american. Ar mai fi un investitor care n-ar avea prea mulți bani, dar atașat de Dinamo.

E foarte important să-ți alegi colaboratorii. Și mai este o variantă foarte interesantă, de care mi-a vorbit o cunoștință veche, din Germania. Cortacero a participat la un fond de investiții și ar putea fi interesat la ce ar avea prin relația cu Șerdean. Acele procente sunt încă în suspensie la Dinamo și ar da o majoritate”, a spus Cornel Dinu, la ProSport Live.

CITESTE SI:

Câte etape de suspendare a primit Grădinaru

Înfrângere dramatică, aproape sigur vom întâlni Cluj la baraj

loading...

Lasă un răspuns