AcasăStiri Dinamo"Copii nu faceti ce cei de la echipa mare"

„Copii nu faceti ce cei de la echipa mare”

Dinamo pierde clar in fata celor de la Astra iar obiectivul de a atinge play-off -ul este din ce in ce mai indepartat. 

Primisem pe surse, formula de joc, inca de miercuri seara. Chiar daca avem mare incredere in sursele noastre, prezenta lui Neicutescu in primul 11, a lui Hanca, a lui Grigore pe postul de fundas central desi la Craiova jucase bine in stanga, m-au facut sa fiu teribil de sceptic in privinta informatiei oferite de sursele noastre. Ma gandeam ca Bratu nu va fi „sinucigas” sa schimbe atat sistemul cat si multi jucatori inaintea unui meci atat de important. 

Vineri, in momentul in care am vazut „stirile exclusive” din presa, ma intrebam daca nu cumva acel prim 11 de care stiam, a generat o anumita reactie din partea celor de la birouri. Recunosc, desi fusesem informat, am ramas fara aer cand am vazut primul 11, formula aleasa de Bratu fiind de-a dreptul „sinucigasa”.

Dinamo a inceput meciul fara nici un jucator de banda. Salomao a inceput rezerva, Sorescu facea poze la tribuna zero, iar titularii, Hanca si Neicutescu nu sunt jucatorii care sa te poata ajuta pe benzi. Alex Ferguson spunea ca „nu poti judeca un peste dupa capacitatea lui de a se urca in copac”. Neicutescu, Hanca sau Moldoveanu au au niciodata capacitatea si abilitatile de a performa in banda. Cu parere de rau dar nu au nici viteza nici tehnica necesara. Folosirea lor repetata in banda, nu aduce nici un plus in jocul echipei si le face lor un mare rau pentru ca oamenii ii critica pentru ceea ce vad. Dinamo a trait in prima repriza doar prin Nistor, Cooper, Gomelt si zbaterile lui Popa. Foarte putin daca ne gandim ca jucam acasa impotriva unei echipa cu un lot aproximativ egal. 

Dinamo a parut ieri o echipa naiva, o formatie care nu este capabila sa organizeze jocul pe plan defensiv (giurgiuvenii pasau extrem de mult intre liniile noastre), iar ofensiv totul pare la nivelul hazardului. „Cosmarul” a continuat si in repriza secunda, Dinamo a jucat la fel de „bezmetic”, fara o idee clara, doar asaltul din ultimele minute generand emotii. 

Mi-ar fi placut ca Bratu sa reuseasca, sa ii mearga „joaca” si sa isi atinga obiectivul. Consider ca ieri a gresit primul unsprezece, tactica si schimbarile. Cred ca ar trebui sa se uite mai des la modul in care echipa s-a prezentat cu Viitorul sau in prima repriza de la Craiova si sa inceteze cu experimentele fanteziste. Altfel si o spun cu mare parere de rau, nu cred ca va prinde toamna in Stefan cel Mare. 

Replica serii a venit la pauza, in momentul in care, pe teren, juniorii dinamovisti de la minifotbal isi primeau premiile. Un suporter din tribuna a strigat tare: Bravo Copii! – „Felicitari si sa nu faceti niciodata ca cei de la echipa mare”.

 

 

 

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare