AcasăEditorialContra "La Bomba"

Contra „La Bomba”

Acum câteva luni Dinamo semăna cu cetățean cu surplus zdravăn de kilograme,cetățean care respira greu chiar și când trebuia să urce două trepte. Astăzi ne arată o siluetă perfectă, un tonus de vis și poate urca zâmbind pe cel mai înalt munte.
Armăsarul lui Făt Frumos se metamorfoza atunci când eroul din basme devenea gimnast și se rostogolea de trei ori peste cap , broscuța din poveste devenea prințesă dacă era sărutată, iar vrăjitoarea cea rea putea deveni cea mai frumoasă creatură doar manevrând bagheta magică.

La Dinamo lucrurile au funcționat diferit, transformarea s-a făcut în timp, cu muncă, cu eforturi și cu o doză mare de disciplină. Cosmin nu are o baghetă magică, nu se dă peste cap și nu cred că își dă întâlnire, sub clar de lună, cu Zeița Fortuna.

 

 

 

 

Același lot, aceeași jucători dar un fotbal total diferit. Asta oferă Dinamo pe acest final de campionat. Noi alergăm spre titlu în timp ce adversarii noștri par lipsiți de suflu. Ei se împiedică , se poticnesc iar mesajul nostru este-Putem mai mult, mult mai mult.

Romera a devenit cel mai bun fundaș dreapta din țara, Nedelcearu este tare precum stânca Gibraltarului , Dielna pare a fi lordul apărării, iar Filip ne arată că a învățat ce înseamnă disciplina. Nistor este fotbalistul cu execuții magice și cu inimă de aur, Mahlangu perla neagră de la centrul terenului , Sergiu calm ca un chirurg experimentat . O notă aparte pentru Nemec, „panzerul” din atac, uriașul blond care face sprinturi în minutul 90 și care chinuie teribil apărătorii adverși.

Secretul succesului este însă deținut de Contra. Uită de contract, ne ține în joc de glezne dar este ANTRENOR.

Undeva în anii ’95 pe pârtia de la Albertville, celebrul Alberto Tomba ( La Bomba) reușea o coborâre miraculoasă în proba de slalom uriaș. La jumătatea cursei s-a dezechilibrat, a pierdut mult timp până să se redreseze, părea că a ieșit din calculele pentru un loc pe podium, dar s-a redresat și a reușit un final incredibil cucerind aurul olimpic .

Dinamo poate avea un traseu similar, păream aproape de a ne prăbuși iar acum suntem aproape de a fi campioni.

 

 

 

Povestea meciului Cfr-Dinamo 0-3

Dinamo invinge clar la Cluj si se bate pana in ultima etapa pentru titlu de campioana. *In caz ca aveti probleme la vizionare…

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare