sâmbătă, februarie 15, 2025
AcasăEditorialContinuati "momentum"

Continuati „momentum”

Cosmin Contra a reușit să creeze la Dinamo un moment, cu care nu ne-am mai întîlnit din decembrie 2015. A reușit să ne readucă visul.
Dinamo obține două victoriii consecutive și ajunge pe podiumul ligii1. Un moment similar a fost la finalul sezonului regular de acum doi ani, când antrenor era Mircea Rednic, iar Dinamo termina pe locul 2, la un punct în spatele Astrei .

Atunci, pauza de iarnă, a însemnat ieșirea din momentum. A fost ca o trezire bruscă la realitate, restul sezonului fiind mai degrabă unul cenușiu.

Meciul de duminică ar trebui să fie, pentru noi, o continuare a momentumu-lui. Dinamo își poate consolida poziția pe podium, se poate apropia de locul secund și de ce nu , să tragă speranță la primul loc.

Echipa are ritm, are direcție și simț că are și „momentum”.

Nu am câștigat încă nimic, au fost două victorii menite să ne readucă încrederea în echipă și să reaprindă speranța, totul însă poate fi obținut în următoarea perioadă .

Nu știu dacă va rămâne Contra, nu știu ce se va întîmpla în vară, dar actualul moment, continuat și exploatat poate aduce gustul performanței în birourile de la RIN.

Ionuț Negoita a fost obișnuit cu mediocritatea, cu locurile 5-6, acolo se simte în zona de confort. Fanii au fost cei care au creeat mereu presiune și au căutat să îl ambiționeze și pe patronul clubului. Poate, după aceste victorii și după o eventuală clasare pe podium , va prinde și Ionuț Negoita gustul înălțimilor și va dori să rămână acolo.

După o expediție în Himalaya, expediție reușită, dar cu mari sacrificii un alipinist a fost întrebat:

-Dacă știați că vor fi victime și va fi atât de greu, v-ați mai fi încumetat să cuceriți muntele?
-Este clar că nu ai văzut niciodată priveliștea din vârf, a răspuns alpinistul.

Putem exploata acest momentum, putem simții aerul înălțimilor și putem avea imaginea din vârf. Ar fi cel mai mare câștig al acestei perioade .

HAI DINAMO !

 

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare