Continuă seria victorioasă în campionat! Veste extraordinară primită înainte de meci!

CS DinamoEditorialStiri Dinamo

Scris de:

Echipa de handbal a continuat parcursul în Liga Națională, acolo unde echipa noastră avea punctaj maxim.

Deși am evoluat joi seară în Ucraina, împotriva lui Motor, un meci de mare consum, pierdut dramatic de echipa noastră, astăzi am avut meci în Liga Națională, astfel mai puțin de 48 de ore între disputarea celor două meciuri.

Timișoara a fost adversara lui Dinamo, o echipă care nu mai are aceeași forță precum în anii trecuți, bănățenii aveau o singură victorie în primele șapte meciuri. Cu toate acestea, a fost un meci foarte greu pentru dinamoviști, care s-au văzut conduși încă din startul meciului. După jumătatea primei reprize, Dinamo și-a revenit și s-a instalat la conducere, însă fără a se îndepărta o arțăgoasă echipă Timișoara, care a ținut foarte aproape, 16-15 la pauză pentru Dinamo.

Nici în partea a doua, Dinamo nu a reușit să se îndepărteze pe tabela de marcaj, gazdele au ținut aproape și ne aștepta un final de meci extrem de echilibrat. De abia în minutul 54 am reușit să ne îndepărtăm la 3 goluri avans, 28-25 și 29-26. Cu mai putin de 3 minute inainte de final,Ghionea ne-a adus la 4 goluri avans si toate cele trei puncte erau la Dinamo. Scor final: 33-29 pentru Dinamo.

Din nou veteranul Valentin Ghionea a fost cel mai bun marcator al lui Dinamo cu 10 reusite, așa cum s-a întâmplat și în partida din Ucraina. Dinamo are 24 de puncte din tot atâtea posibile și suntem, așa cum ne așteptam, marea favorită pentru câștigarea titlului!

Veste excelentă de la EHF!

Sezonul 2022-2023, campioana României va avea locul asigurat în Champions League! Nu mai așteptăm la loteria wild-cardului!

Performanțele echipei de handbal Dinamo în sezonul 2019-2020 al EHF Champions League (12 meciuri fără înfrângere!) a urcat România în clasamentul coeficienților EHF, pe baza căruia se alocă pozițiile în cupele eurpene.

Grație punctetelor aduse de Dinamo, România a urcat pe locul 9 în ierarhie (devansând Croația), astfel că în sezonul 2022-2023 campioana Ligii Zimbrilor va avea locul asigurat în EHF Champions League!
O performanță fantastică, pe care Dinamo a realizat-o împreună cu partenerii și suporterii săi!
Deci, să fie titlul 18!

loading...

Lasă un răspuns