În această seară s-a reluat Liga Zimbrilor și Dinamo continuă parcursul perfect din campionat.
Băieții noștri au disputat în această seară un meci la Oradea, o sală aproape plină i-a întâmpinat pe băieții noștri, așa cum suntem obișnuiți să se întâmple peste tot. Ultima clasată, fără niciun punct, nu avea cum să opună rezistență în fața campionilor, care nu sunt în efectiv complet, o parte din jucători încă sunt la Mondial sau urmează să se alăture în curând lotului condus de Xavi Pascual.
În sala din Oradea au fost prezenți și fani dinamoviști din zonă:
A fost un meci fără istoric, în care supercampionii și-au făcut încălzirea pentru următoarele meciuri, mai ales că din februarie se reia și cea mai importantă competiție intercluburi, EHF Champions League, acolo unde Dinamo se luptă pentru o clasare cât mai sus în clasament, pentru a avea parte de un adversar mai accesibil în faza următoare a competiției.
Dinamo s-a impus în final cu 38-28, după ce la pauză am avut un avantaj de 5 goluri, 17-12. A fost un meci care s-a jucat în devansul etapei cu numărul 20.
DINAMO: Bucătaru, Heidarirad – Akimenko 7, Dissinger 5, Joao da Silva 5, Negru 3, Kuduz 3, Bokhan 2, Sorhaindo 2, Ghionea 2, Gurbindo 2, Alex Pascual 2, Humet 2, Racoțea 1, Kasparek 1. A mai jucat Militaru.