Victoria cu Universitatea Craiova a ridicat nivelul așteptărilor. La Galați nu mai este vorba doar despre puncte, ci și despre confirmarea progresului.
Nu a fost niciodată ușor la Galați, pe stadionul Oțelului, așa că nu mă aștept la o plimbare lejeră până la malul Dunării. Cred, totuși, că Dinamo poate reproduce multe dintre lucrurile bune pe care le-am văzut sâmbătă, pe Arcul de Triumf.
Reacția, inspirația în fața porții și schimbările rapide de direcție au fost principalele aspecte pozitive pe care le-am remarcat în partida cu Universitatea Craiova. Mă aștept să le regăsesc și în fața unei echipe incomode, care a început foarte bine sezonul: victorie împotriva CFR-ului și un egal în deplasare, cu UTA.
Nu cred că vom avea schimbări majore în primul „11”. Este posibil ca Benavides să îl înlocuiască pe David Irimia în linia de start. Spaniolul a prins câteva minute împotriva Craiovei, iar, în mod normal, îl vom vedea pe teren și mâine, la Galați.
Nuno Campos se află în perioada în care încearcă să formeze relații de joc și să contureze un prim „11” stabil, care să capete omogenitate. De aceea, nu mă aștept la alte modificări, cel puțin până la meciul de acasă cu FC Voluntari.
O victorie la Galați ar reprezenta o confirmare că jucătorii încep să înțeleagă și să aplice sistemul de joc, precum și sarcinile trasate de noul staff tehnic. Evident, însă, nici un rezultat de egalitate nu ar putea fi considerat negativ într-o deplasare atât de dificilă.
Cele trei puncte obținute cu Universitatea Craiova ne-au adus liniștea necesară în acest început de sezon. Ar fi ideal să ne mărim zestrea de puncte după această etapă. Ar însemna că perioada de formare a echipei este traversată fără fluctuații majore care să alimenteze temerile și îngrijorările.
HAI DINAMO!
