Confirmare prin rezultate

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Dinamo se deplasează mâine dimineață la Buzău pentru un duel extrem de important, împotriva unei echipe care drept obiectiv clar, promovarea în prima ligă.

Dinamo este o echipă în căutări, care la nivel declarativ își dorește calificarea în play-off, dar ținând cont de tot haosul din club din ultimele luni, este un obiectiv greu de realizat, mai ales după startul modest de campionat.

Rezultatele nu au fost nicidecum cele așteptate, 4 înfrângeri în primele 6 etape și practic misiunea echipei noastre de a termina pe un loc în primele 6 este una foarte, foarte grea. Ne trebuie o serie de rezultate pozitive, așa cum am avut trei înfrângeri consecutive, avem nevoie de o astfel de serie și în sens invers.

Ovidiu Burca beneficiază momentan de încredere din partea administratorului special, Vlad Iacob, care nu este adeptul ”șocurilor la echipă”, merge pe analiza performanței. Jocul prestat de Dinamo este în creștere din punct de vedere calitativ, că rezultate înregistrate nu stăm la fel de bine, avem mult de tras pentru a recupera, dar există speranța că jocul mai bun din ultimele săptămâni, trebuie să aducă și victoriile atât de așteptate.

Mâine la Buzău pare un bun prilej pentru așa ceva, buzoienii nu au nici ei un start bun de campionat, presiune există pe Pustai și jucători, deoarece au un buget de promovare și jocul nu este nicidecum cel așteptat. Presiune va fi de această dată și pe adversari și Dinamo sunt convins că poate obține un rezultat pozitiv, de ce nu, chiar o victorie.

Este momentul ca jocul bun, ca încrederea de care beneficiază Burcă, să fie confirmate cele două de un succes mâine dimineață. O victorie cu Buzău ne poate oferi altfel de perspective în campionat și putem privi altfel lunile octombrie și noiembrie, care ne pot duce mult mai sus în clasament. Mâine poate fi un moment important!

,,Am susținere pentru Ovidiu Burcă, nu pot spune că am foarte apropiat de el înainte de a veni la Dinamo, apreciez că este un antrenor implicat, profesionist, care utilizează metode moderne. Lucrurile nu trebuie făcute la presiune, analiză trebuie să vizeze performanța echipei.

Nu cred în lucruri de genul ” e nevoie de un șoc la echipă”, nu se procedează așa la cluburile pe care le putem lua modele de bune practici, toate deciziile se iau la rece, se analizează performanțele staff-ului, obiectivele, se iau în considerare strategia pe termen mediu și lung, dacă antrenorul este compatibil cu strategia clubului.”, a declarat Vlad Iacob la Prosport Live

Susținere pentru Ovidiu Burcă! Cum sunt realizate transferurile la Dinamo

Ce se întâmplă cu Arcul de Triumf și cu ultima sancțiune primită de Dinamo

Până acum am evoluat la Clinceni și în situație excepțională, pe Arena Națională, dar Dinamo caută un stadion pe care să evolueze constant meciurile de pe teren propriu. Arcul de Triumf este stadionul mult visat de fanii dinamoviști și la care se caută rezolvare de ceva timp.

Administratorul special al clubului, Vlad Iacob, a repetat faptul că își dorește rezolvarea situației stadionului și spune că s-au făcut pași în acest sens:

,,Ar fi bine să rezolvăm cu Arcul de triumf, domnul Ministru a spus că va rezolva public situația, s-a constituit Complexul Sportiv Arcul de Triumf, practic el a devenit operațional. Vin cu câteva detalii, am făcut și solicitarea oficială, am demarat și în această direcție. Sperăm să primim un răspuns pozitiv într-un timp scurt, există o pauză competițională, partida de acasă cu Slobozia se va disputa la început de octombrie și până atunci să primim un stadion stabil.

Sper ca domnul ministru să operaționalizeze complexul sportiv,dacă nu, vom găsi o variantă, mă gândesc la varianta Dinamo, experiența de meci nu este extraordinară, gazonul este bun, așa am primit asigurări, dacă este nevoie, vom efectua lucrările de mentenanță. Avem personalul de acolo angajat, cei care au avut grijă de arena din Ștefan cel Mare au fost angajații noștri.

Dinamo, în calitate de club organizator, a fost sancționat de Comisia de Disciplină cu o amendă de 15.000 lei și cu interzicerea organizării jocurilor pe propriul stadion pentru două etape. Vlad Iacob a oferit detalii despre această sancțiune și că nu ne afectează: ,,Terenul propriu anunțat la FRF este la Clinceni, nu putem disputa la Clinceni meciurile, trebuie să disputam meciurile pe altă arenă.”, a mai spus administratorul special al clubului.

loading...

Lasă un răspuns