Antrenorul principal Mircea Rednic a declarat la conferința de presă organizată înaintea primei manșe a semifinalelor Cupei Ligii Adeplast, contra Concordiei Chiajna, că echipa din Ștefan cel Mare se gândește doar la un rezultat pozitiv pentru calificarea în finală.
„Avem ceva probleme pentru că dubla cu Steaua a lăsat ceva urme. Am câţiva jucători care nu vor fi nici în lotul de 18. E vorba despre Filip, care a primit două etape de suspendare, Puljic, Palic şi Batin sunt accidentați, iar Petre a fost convocat la lot. Batin e mai grav, are fractură la cot şi va sta cel puţin o lună. Pe noi ne interesează Cupa Ligii, e clar, vrem să reuşim un rezultat bun pentru a ajunge în finală. Este un meci greu, ştiu ce înseamnă un meci de Cupă. Toată lumea e aproape de calificarea în finală. Şi ei se gândesc la asta, ca şi la câştigarea trofeului. La fel şi noi. Faptul că jucăm pe sintetic reprezintă un mic avantaj pentru cei de la Chiajna. Vor fi câteva schimbări în echipă, nu multe, dar voi da posibilitatea să joace şi unor jucători precum Costache, Olteanu, Lazăr. Chiar şi Leo (n.n. – Bartalstovu) are şanse să joace. Va intra și Rîmniceanu pentru că vreau să-l văd cum apără. Vreau să-i ţin pe toţi pregătiţi, să intre în ritm, pentru că ne aşteaptă meciuri grele”, a precizat tehnicianul dinamovist la conferința de presă.