Conferința de presă a lui Rednic! Răspunsurile pe care le vom primi astăzi

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Mircea Rednic și Dinamo se pregătesc de cel de-al doilea meci oficial de la revenirea „Puriului” pe banca tehnică.

UPDATE:

MIRCEA REDNIC: ,,Legat de meciul de mâine, nu vreau să mai vorbesc de importanța lui, pentru noi, orice meci, orice puncte acumulate sunt bine venite, avem nevoie de puncte ca de aer. Am avut aproape 10 zile la dispoziție să lucrez cu piesele mele, să îi cunosc mai bine, am avut și un meci amical, am făcut și un meci la Saftica, mi-am făcut o părere și o imagine, legat de ce putem să aducem în perioada asta.

Astăzi Michel Espinosa va semna, până duminică încă doi vor semna, avem două posibilități, un atacant din Olanda și unul din Bulgaria. Thomas Vestenicky va face un test fizic, avem discuții și cu un fundaș dreapta și sper ca de luni să îl am la antrenamente, în programul echipei.

Am văzut că tot apar nume, ei nu au venit în probe, doar voi îi vedeți în probe, am posibilitatea că jucătorii să vină să facă testul medical, fizic, nu vreau să mă leg de ce s-a făcut până am venit la echipă, sunt probleme fizice, le arată testele efectuate de Andrei. În fiecare zi,treptat, încercăm să îi aducem la 80% din potențialul lor fizic. Meciurile pe care le avem, important e să luăm puncte până în iarnă, de atunci va fi altceva. Jucătorii care au venit după ce am putut transfera, au opțiune clubul în iarnă, cei aduși de mine, au opțiune în iarnă, cine confirmă rămâne, cine nu, pleacă.

Am discutat aseară până la ora 12 legat de situația noastră, financiară, lucrurile sunt pentru momentul de față ok. Important e ce facem la echipa și meciul de la Mediaș ne dorim să luăm puncte, pentru că este o echipa care au altă față de când au schimbat antrenorul. Ultimele meciuri au jucat bine, am lucrat cu o parte din jucători, au calitate, ne așteptăm meci greu, și ei sunt în situație grea.

Am încredere după discuțiile purtate, dupe evoluția de la ultimul meci cu UTA, o echipa care și-a propus play-off, un antrenor bun, un antrenor cu experiență, un joc bun, consistent, am făcut un meci bun. Ghinionul, lipsa de concentrare, de calitate, a făcut să nu câștigăm. Au fost multe lucruri pozitive, la analiză am punctat. Sper să evităm greșelile de la gol, vorba de poziționare, comunicare între jucători, puteau fi evitate, am avut superioritate la ambele goluri, am fost preocupați mia mult de minge, decât de adversar. A trecut, acum ne uităm la meciurile viitoare.

Primul meci e mâine, sunt trei puncte în joc, încercăm să le luăm, apoi vedem. Mai vin jucători, unii care au fost accidentați, revin, am avut și ceva probleme săptămâna asta, în afară de Iliev, toți sunt la dispoziția mea, Iliev e răcit, nu va face deplasarea la Mediaș.

În afară de Thomas, avem doi atacanți, e al doilea vârf, o să mă decid după meciul asta. Nu pot să spun de câți am nevoie, trei, maxim patru în perioada asta. Vreau să avem concurență, sunt posturile în care eu cred că avem nevoie de îmbunătățiri ale jocului. Piața e lejeră și riscul e foarte mare, ei au în contract opțiune din partea clubului în decembrie. Cei care demonstrează, vin pe salarii corecte, stilul perioadei în care vin eu. Dacă rămân, li se vor mări salariile”, a declarat Rednic.

 

Dinamo întâlnește mâine seară pe Gaz Metan Mediaș, într-un meci în care vom vedea exact cum se prezintă Dinamo după două săptămâni de pauză competițională. Fără mutări, cel puțin momentan, Rednic a încercat să pună pe picioare un lot aflat cu moralul la pământ, mai ales după seria negativă din ultimele două luni. O victorie cu UTA ar fi însemnat mult, dar am obținut un singur punct.

Însă de atunci, Rednic a spus că așteaptă intăriri, deoarece lotul este unul modest și fără multe posibilități de a efectua schimbări pe parcursul partidei.

În ultimele 10 zile s-a vorbit foarte mult despre transferuri, în ultimele zile au fost rostite nume precum Espinosa, Vestenicky, Avramovski sau Issa, însă Rednic nu a oferit niciun fel de declarație în acest sens, de aceea astăzi va fi un bun prilej să primim lămuriri chiar din partea antrenorului dinamovist.

Începând cu ora 10:00, la sala de conferințe de la stadionul Dinamo, va fi organizată conferința de presă inainte de disputa cu Gaz Metan, iar Rednic va putea oferi răspunsuri despre jucători și transferuri. Conferința de presă va putea fi urmărită integral începând cu ora 11:00, pe canalul de Youtube Radio Dinamo1948 și toate declarațiile le ve putea citi pe site-ul nostru.

,,Rednic e în casa lui”

„100% o salvează Rednic pe Dinamo! Pentru că a mai salvat-o, pentru că este un antrenor care știe ce înseamnă performanța și mai mult decât atât este la locul lui, este în casa lui. E la el acasă, simte, contează foarte mult.

Lumea a întrebat de ce Mircea Lucescu stă de 15 ani în Ucraina. E casa lui, a învățat-o, i-a învățat cotloanele, sensul, mersul lucrurilor și atunci face performanță. Nu știu dacă e al doilea sau al treilea ca antrenor în Champions League cu meciuri… Al doilea, după Ferguson, nu? Eh, nu înseamnă că lumea zice «Domne, dar a antrenat în Ucraina». Păi, a antrenat în Ucraina, bătându-se cu Barcelona și Bayern de 20 de ani. E casa lui, contează foarte mult.

Rednic e în casa lui, de aia cred”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.

loading...

Lasă un răspuns