Dinamo a anunțat în această după-amiază faptul că va fi o casă de bilete deschisă și duminică pentru meciul cu Poli Iași de pe teren propriu.
Dinamo are terenul suspendat pentru următoarele patru meciuri, dar copii au acces pe stadion, alături de însoțitori. Dinamo a anunțat astăzi condițiile de acces pentru meci, care este minimul de copii (vedeti in formular) și unde trebuie trimise cererile pentru bilete.
,,Case de bilete la „Arc”
Stadionul „Arcul de Triumf” este deschis, în acest play-out de SuperLigă, doar pentru cei mai mici dinamoviști.
Primul dintre cele patru meciuri cu suspendare a fost cu Petrolul, urmează a doua etapă de ispășire a pedepsei, împotriva moldovenilor de la Iași.
Băieți sau fete, școlari sau preșcolari, toți copiii până în 14 ani sunt așteptați duminică pe arena de lângă Cașin pentru o nouă experiență, unică, alături de Dinamo.
Băiatul cu portavocea este acolo, la tribuna 1, fata de la tunel, la fel, micuțul Cucu, tot în cărucior, vine cu părinții.
Vino și tu pe „Arc”, dragostea pentru Dinamo nu ține cont de vârstă!
Însoțitorii celor mici au mai multe opțiuni de acces, e-mail la bilete@dinamo.1948.ro, formular de înscriere (FORMULAR DE INSCRIERE), dar și case de bilete la stadion pentru bilete cu valoare 0 (zero).
Casele pentru bilete gratuite se deschid, în ziua meciului, la ora 15:00.
Duelul de play-out cu Politehnica Iași se joacă duminică, la ora 18:15, cu copiii noștri în tribune formând o singură inimă pentru Dinamo.”, a fost anuntul clubului