Concurență pentru Esanu

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Dinamo se întărește înainte de meciul cu Fcsb, pentru a fi mult mai pregătită după reluarea competiției.

După fluierul de final al meciului cu FC Argeș, îngrijorarea a cuprins suflarea dinamovistă. În drum spre ieșirea din stadion, pe pistă m-am întâlnit cu un ”câine” mereu prezent la meciurile lui Dinamo, care a spus și el pe un ton puțin speriat: ,,Ce facem cu ăștia, că retrogradăm…”.

Nu a fost doar senzația noastră, a fost un sentiment care i-a cuprins și pe cei din conducere, care au făcut tot posibilul că interdicția la transferuri să fie ridicată cât mai repede cu putință. S-a reușit într-un timp rapid și întăririle au început să vină.

Patru jucători au fost prezentați oficial, dar mai știm de încă 3, care vor veni astăzi cel mai probabil. Unul este un portar, Plamen Iliev, un jucător cu un C.V. extraordinar, care în mod normal, nici nu s-ar fi putut aduce în discuție venirea lui la echipă în urmă cu o luna de zile.

În ultimii trei ani a fost în lotul lui Ludogoretz, a evoluat în 59 de meciuri în toate competițiile, dar perspectiva de a fi rezervă anul acesta, nu i-a convenit, mai ales că asta i-ar fi închis calea către echipa națională. Are două meciuri în 2021 în naționala Bulgariei, dar asta se întâmplă în martie, la ultimele acțiuni nu a mai fost convocat, pentru că și la echipa de club ajunsese rezervă.

Diavolul se ascunde in detalii

Așa a ajuns la Dinamo, a revenit în Liga I, după ce mai apărase în urmă cu ceva ani pentru Astra și Botoșani. Un transfer al unui portar ajuns la o vârstă ideală, 29 de ani.

Un concurent real pentru Mihai Esanu, care cred că resimțea lipsa unui jucător care să îi pună în pericol statutul de titular. Nu spun că Esanu era principala problema a echipei, nicidecum, în continuare am mare încredere în calitățile sale, dar Dinamo nu poate sta doar în Esanu pentru acel post. Să nu uităm că Esanu apără în Liga I de la începutul anului, are 30 de meciuri la prima echipa a lui Dinamo, nu poate fi numit un titular de bază…momentan.

După cum am văzut și la echipa secundă, Ștefan Fara mai are de crescut, încă mai are nevoie de experiență și Dinamo trebuia să vină cu un plus de experiență în poartă. Iliev are 300 de meciuri în 10 ani de activitate la seniori, așadar este obișnuit să apare, ceea ce înseamnă totodată că nu a venit la Dinamo să îl încurajeze de pe margine pe Mihai. Nu garantează nimeni locul de titular, dar este valabil asta în dublu sens.

Aștept cu nerăbdare să văd și următoarele mutări pregătite de Mureșan și cei din club, campania de transferuri nu s-a încheiat aici, sunt convins că vom avea parte și de alte surprize extrem de plăcute, iar Dinamo va fi cu mult mai pregătită pentru sezonul, care pare că acum începe pentru noi.

GABRIEL TORJE: „Am venit să ajutăm Dinamo cât de mult putem noi. Este clar că nu vom face minuni sau că vom fi cei 4 fantastici, dar ne vom dedica sută la sută la fiecare antrenament până când vom avea şansa să intrăm în teren. Suntem bucuroşi că suntem aici. Eu mi-am dorit foarte mult să vin aici, am avut discuţii şi cu alte cluburi din România, dar mă bucur că am ajuns la un acord foarte rapid cu Dinamo.

Poate oricine să joace cu FCSB, numai că trebuie să poţi fi şi folositor. Mai sunt opt zile până la meci, antrenorul este cel care decide, nu sunt eu în măsură să vorbesc despre aceste lucruri. Cine nu şi-ar dori să joace într-un derby cu FCSB? Dar decât să fii în teren şi să nu poţi să ajuţi echipa şi să încurci, mai bine stai pe margine.
În momentul ăsta, Gabi Torje are nevoie de Dinamo pentru că Dinamo este un brand.

Gabi Torje va avea o carieră care va mai dura 4, 5, 6 ani şi se va retrage, dar Dinamo va continua. Noi, cei care venim aici, avem nevoie de Dinamo în primul rând, după care Dinamo va fi ajutată sau nu de noi. Avem minus 20 de puncte? Nu, avem 6 puncte, trebuie să fim în continuare încrezători că ne putem salva de la retrogradare pentru că ăsta este obiectivul principal. Putem face împreună un sezon bun”

COSMIN MATEI: „Mi-am dorit să mă întorc la Dinamo, mă simt ca acasă. Am venit să progresăm, să transformăm lucrurile în chestiuni pozitive”

CONSTANTIN NICA: „Ceea ce putem da noi echipei este un pic de istorie pentru că noi ştim ce a însemnat Dinamo înainte, un pic de răutate, agresivitate şi dorinţă de a câştiga. Tot ce avem de făcut este să muncim şi să ne dedicăm sută la sută clubului”

RĂZVAN POPA: „Vreau să mulţumesc clubului că mi-a oferit această posibilitate să fiu parte din această echipă, sunt mândru să joc aici. Sper să dovedesc că am valoarea necesară să joc la Dinamo”

 

loading...

Lasă un răspuns