AcasăStiri DinamoConcluziile sedintei LPF de astazi

Concluziile sedintei LPF de astazi

Situatiile de la Dinamo si Cfr se inrautatesc de la o zi la alta si campionatul pare a intra in colaps.

In fiecare zi apar cazuri noi de imbolnaviri la cele doua echipe. In fotbalul romanesc au fost lansate o serie de variante pentru finalizarea sezonului, dar obiectivul principal al LPF este de a finaliza competitia dupa calendarul impus de UEFA, care vrea lista cu echipele participante in cupele europene pana la data de 3 august.

Justin Stefan, secretarul general al LPF, a vorbit despre concluziile sedintei de astazi de la LPF. Din informatiile RD1948, maine va avea loc o sedinta si cu detinatorii drepturilor TV, urmand ca decizia finala in privinta sezonului sa fie luata la sedinta din 30 iulie:

„Azi, la 12, am avut o sedinta la nivelul LPF. Avem 2 obiective majore. Unul dintre el este cel legat de finalizarea competitiei conform calendarului, daca vor exista date. Cand a pornit competitia, a fost un beneficiu social. Dupa starea de urgenta a fost foarte bine ca am reinceput competitia. Celalalt obiectiv e reprezentat de controlarea focarului de la cele doua cluburi si stingerea lui.

Am primit un sprijin foarte bun de la DSP Ilfov. Ei sunt alaturi de noi cu o parte din aceste focare. Conteaza foarte mult sanatatea pentru o astfel de institutie. In momentul de fata, la Dinamo se continua ancheta epidemiologica. Pana atunci, nu putem programa echipa. Iar pentru CFR se asteapta retestarea echipei. Dupa aceea, vom hotari impreuna ce se intampla mai departe.

Vedem ce se intampla mai departe cu CFR. Probabil maine sau chiar poimaine vom vedea daca programarea meciului cu Botosani, de duminica, ramane valabila sau nu. Acum nu avem nicio decizie de amanare”, a spus Justin Stefan, la Digi Sport Special.

Ce a declarat Justin Stefan in aceasta dimineata, dupa ce au aparut 7 cazuri noi de imbolnaviri la Dinamo:

“Acum incepem o sedinta legata de situatia celor de la Dinamo. La CFR asteptam retestarea tuturor componentilor echipei si ai staffului tehnic in data de 23, la 5 zile dupa prima testare pozitiva. Dupa testarea din 23, vedem exact ce se intampla cu meciul CFR – Botosani. Ramanem atasati principiului de a termina pe terenul de joc competitia, tinand cont de situatia sanatatii sportivilor.

Exista in acest moment un protocol stabilit impreuna cu MTS si Ministerul Sanatatii. Este o situatie grea la nivel national, nu doar in fotbal. Ceea ce se intampla la nivel national se oglindeste si la nivelul fotbalului. Le-am recomandat tuturor cluburilor sa intre in izolare sau autoizolare. Vedem daca va fi nevoie de masuri suplimentare.

Reluarea competitiei, o masura sociala, s-a realizat pentru a oferi meciuri intr-o perioada grea. Pentru sezonul viitor vor fi multe imbunatatiri si toate regulamentele sunt perfectibile. Refuz sa accept ideea ca fotbalul trebuie aratat cu degetul sau trebuie adus intr-o stare de urgenta. Fotbalul trebuie sa mearga mai departe.

Nu, sub nicio forma nu am luat in calcul oprirea competitiei. E clar ca, asa cum a recomandat UEFA din aprilie, competitiile trebuie terminate pe teren. Pe 3 august trebuie sa comunicam participantele in cupele europene, trebuie transmise in functie de meritul sportiv”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare