marți, iulie 1, 2025
AcasăStiri DinamoConcluziile ședinței de astăzi

Concluziile ședinței de astăzi

Conducerea lui Dinamo s-a întrunit miercuri într-o şedinţă pentru a discuta viitorul clubului.

Răzvan Zăvăleanu, Iuliu Mureşan, antrenorul Mircea Rednic, o parte din suporterii cotizanţi de la Dinamo şi oamenii de afaceri Marian Iuhasz şi Gheorghe Niţu au participat la o întâlnire pentru a discuta viitorul clubului, care este fără victorie în ultimele patru luni.

În cadrul şedinţei nu a fost luată nicio decizie majoră, îndemnul tuturor fiind acela de a strânge rândurile în etapele rămase în 2021.

Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar RTZ & Partners, a vorbit pentru FANATIK la finalul şedinţei despre lucrurile care s-au discutat, fiind reglementată şi relaţia dintre antrenor şi jucători:

“Am avut o discuţie pe raportul de insolvenţă. Am discutat despre soluţii financiare, buget salarial, jucători şi lot, dar şi relaţiile dintre antrenor şi jucători. Concluzia şedinţei a fost să strângem rândurile, să ne comportăm ca o echipă cu toţii.

Nu s-a pus niciodată problema destituirii lui Mircea Rednic şi a lui Iuliu Mureşan, cum au apărut în alte părţi. Nu s-a pus problema de aşa ceva. S-a discutat despre situaţia echipei, despre ceea ce trebuie să facem să o întărim, să câştigăm.

Fiecare şi-a spus părerea acolo despre ce trebuie să se îmbunătăţească lucrurile şi cam asta a fost. Nu am discutat despre plecări. În acest moment, nu este bine să discutăm despre aceste lucruri.

Deocamdată Mircea Rednic are un lot la dispoziţie din care îi poate folosi pe toţi, face cum crede de cuviinţă, dar cine vine şi cine o să plece o să discutăm după ce trec aceste trei meciuri. Nu ştiu cine a spus de plecarea lui Rednic şi Mureşan, sunt zvonuri menite să destabilizeze”, a spus Răzvan Zăvăleanu pentru Fanatik.

Nu e unul pentru ca e mai deştept ca altul… trebuie să înţeleagă că dacă nu formează o echipă va fi greu. Ei trebuie să înţeleagă, eu încerc cât pot. Dacă nu jucaţi în echipă, o să fie greu. Nu trebuie să fie grupuleţe, străinii şi români.

Trebuie să rezist, nu am venit acum să plec. Nu plec. Ei trebuie să înţeleagă că au plecat antrenori, mai e şi rândul lor să plece. De doi ani nu s-a schimbat nimic. De ce să plece antrenorul? Acolo e vorba de calitate. Ai poarta goală şi tu dai din alunecare.

Unii cred că se mulţumesc că sunt la Dinamo. Nu, Dinamo vrea performanţă. Cine nu vrea performanţă, o să plece!”, a spus Mircea Rednic la finalul meciului cu Academica Clinceni.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare