Concluziile lui Rednic dupa Dinamo-Rapid 1-1

Stiri Dinamo

Scris de:

Dinamo a fost aproape de prima victorie de la revenirea lui Mircea Rednic, care nu a dat vina pe jucătorii săi.

„N-am cum să-i cert pe băieţii ăştia, fac eforturi mari. Noi îi înjurăm, îi certăm. Nu se poate. Ei fac eforturi mari, nu e vina lor. Aţi văzut ce eforturi fac, aţi văzut ce meci a fost. Şi aţi văzut ce goluri am luat, numai în vinclu. N-am gestionat bine ultimul minut, nici la Mediaş, nici aici. Pierzi puncte ca azi şi nu meritam. 

Jumătate dintre ai noştri au venit acum o lună. Vreau să-i felicit. A fost un meci frumos, cu ocazii, puteam da al doilea gol, am avut ocazii. Păcat că am fost surprinşi şi am fost descoperiţi la faza aia. Jucătorii care vin, vin până în iarnă şi din iarnă vedem dacă prelungim, există opţiunea asta”, a declarat antrenorul lui Dinamo.

„Da, ne-am speriat cu Răuţă. Am băgat o rugăciune repede. Nu l-a lovit nimeni şi a căzut. Mi s-a spus că de două zile simte o durere în piept. E profesionist, bagă capul în minge. S-a văzut că, atunci când am ieşit, am pierdut mijlocul”.

,,Trebuie să ne ridicăm și să mergem mai departe. Este o creștere cu domnul Rednic, dar este al doilea meci și trebuie să ne punem deja semne de întrebare în legătură cu greșelile pe care le facem, mai ales pe final. E dureros, muncim, ne zbatem, încercăm să ieșim din această situație și doar noi știm cât de greu este”, Deian Sorescu.

Gabi Torje: „Sunt sentimente de dezamăgire, supărare. Am făcut un joc bun. Am cedat teren pe final şi ne-a fost greu să ne apărăm 30 de minute. Îmi pare rău, am muncit cu toţii. O execuţie de generic ne face să nu plecăm fericiţi acasă.

Încerc să-mi fac treaba cât mai bine pe teren. În acest moment este important să salvăm acest club, să adunăm puncte. Nu vrem să jucăm cu emoţii pe finalul campionatului. Din păcate, din cauza restricţiilor, am avut doar câteva mii de persoane. Astea sunt condiţiile”

loading...

Lasă un răspuns