Dinamo a remizat în Cupa României, în deplasare cu Metalul Buzău, în etapă a doua din grupele Cupei României.
Un meci modest făcut de Dinamo, împotriva unei echipe surpriză, neînvinsă în duelurile cu U Cluj, Craiova și Dinamo. La finalul meciului, Kopic a părut puțin dezamăgit de prestația echipei, dar cel mai îngrijorat s-a arătat de starea gazonului. Dinamo revine la Buzău pentru meciul cu Gloria sâmbătă, pentru un meci contând pentru etapa 19 din Superliga.
”Mă așteptam să fie un meci greu, un adversar greu, care s-a apărat bine. Terenul a fost dificil. Am jucat 60 de minute cu jucători care nu au prins multe minune până acum. După am făcut cinci schimbări. A fost parte din planul nostru. Am încercat în final să câștigăm meciul, am avut ocazii prin Selmani. A venit accidentarea lui Abdallah și s-a terminat egal.
Sunt mulțumit. Suntem de mult timp împreună, jucăm din ce în ce mai bine. Merită și ei să joace mai mult. În meciul cu Petrolul din Cupă vor fi minute pentru toți. Nu putem spune că această competiție a fost una dintre prioritățile noastre sau obiectivul nostru. Am pregătit meciul pentru azi foarte bine, dar s-a terminat egal și asta este.
Trebuie să avem același nivel până la final. Am jucat un fotbal frumos, ne-am creat ocazii. Pentru meciul cu Rapid, ultimul din acest sezon, trebuie să dăm tot ce avem mai bun. În pauza de iarnă se vor lua anumite decizii. Cisotti este un jucător de calitate, am mai spus asta, dar este fotbalistul Oțelului. Vom vedea atunci.”, a spus Kopic.