miercuri, septembrie 18, 2024
AcasăStiri DinamoConcluziile lui Kopić după egalul cu Iași

Concluziile lui Kopić după egalul cu Iași

Dinamo a obținut un egal la Iași, după un meci cu multe probleme pentru echipa noastră.

La finalul partidei, Zeljko Kopic a vorbit despre accidentările suferite de Dinamo, dar și despre revenirea din repriza a doua:

,,Cred că a fost un meci foarte bun. Am început bine, după ei au fost foarte agresivi, de asta au avut ocazii. Primul gol al lor a fost fantastic, al doilea a fost greșeală, trebuie să analizăm să vedem de ce ne-am apărat așa la corner.

Sunt foarte mulțumit de reacție din repriza a doua, cred că am fost aproape să câștigăm. Ideea pe care le-am spus-o la pauză a fost că trebuie să ne mișcăm, să avem mingea, să dominăm.

Desigur, am avut câteva greșeli, dar am fost fără Abdallah, Politic și Milanov, au trebuit să joace Neagu, Bani și Bordușanu. Nu știu care e situația accidentaților.

Trebuie să facem toate verificările și vedem după dacă pot juca în partida cu Rapid. Planul este să mai aducem 1 sau 2 jucători, sper să-i aducem cât mai repede.

E un derby cu Rapid, trebuie să fim pregătiți, să mergem acolo, să ne luptăm și să dăm totul pe teren”, a spus Zeljko Kopic la finalul partidei.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare