După 3-2 cu NK Domzale, Cosmin Contra a declarat la Dolce Sport că încă mai așteaptă transferuri.
„Am avut o relaxare pe finalul primei reprize și am fost egalați. Am avut o a doua repriză bună, am avut ocazii, am și marcat golul victoriei. Orice antrenor își dorește jucătorii noi la începutul pregătirii, dar din păcate nu s-a putut. Vom încerca să-i punem cât mai repede pe picioare pe cei noi.
Încercăm să aducem un număr 10, un mijlocaș central în locul lui Palic. E clar că sunt încântat că Albin poate să vină la Dinamo. Îl cunosc foarte bine, am fost colegi, l-am și antrenat la Petrolul. Mă bucur că s-a ajuns la o înțelegere cu el.
Suntem bine, dar vom fi și mai bine după ce vor mai veni 2-3 jucători. Katsikas și Salomao au venit de câteva zile, mai au nevoie de pregătire, nu sunt la nivelul coechipierilor din punct de vedere fizic.
Jucătorii tineri mi-au spus că n-au făcut niciodată o pregătire atât de dură. Costache a dat randament pe mai multe posturi, e un jucător care își dorește foarte mult să ajungă fotbalist, îmi plac astfel de jucători”, a declarat Contra la Dolce Sport.
Antrenorul lui Dinamo a glumit după ce Dan Petrescu a spus că și l-ar dori pe Nistor la CFR Cluj: „Aș putea să spun și eu că îl doresc pe Deac. E normal să fie jucători de la Dinamo doriți de alte echipe, nu numai Nistor”.