miercuri, februarie 12, 2025
AcasăEditorialConcluziile lui Burcă după victoria care ne aduce aproape de play-off!

Concluziile lui Burcă după victoria care ne aduce aproape de play-off!

Ovidiu Burcă se declară un antrenor fericit după victoria dramatică a lui Dinamo în deplasare la Sibiu cu Selimbar.

După meci, Ovidiu Burcă și-a felicitat jucătorii și a vorbit despre importanța victoriei împotriva echipei antrenat de Claudiu Niculescu.

„O echipă care, deşi a pierdut cu 4-1 la laşi, cred că e una din echipele bune din campionat. Claudiu Niculescu a făcut o muncă extraordinară de când a venit, sunt ferm convins că, dacă va fi susţinut, va face treabă foarte bună.

Merită felicitaţi băieţii, meciul a avut încărcătură şi o miză aparte. Le-am spus şi înainte de meci că, de când am început, am putut să recuperăm punctele pierdute în primele 5 meciuri.

Asta este, mai ales la meciurile cu miză. Au avut linişte, planul tactic l-au respectat, chiar dacă se întâmplă să mai pierzi din organizare pe parcurs. Noi, în pofida calităţilor, am fi avut o prestaţie mult mai bună dacă terenul ne-ar fi permis.

E clar că jocul nostru are de suferit când jucăm pe astfel de terenuri, dar jucătorii cu calitate se descurcă şi pe astfel de terenuri, iar noi avem astfel de jucători”, a spus Burcă.

,,E prima oară in viața mea când simt că fac parte dintr-un grup important.  Nu a fost un scor atât de strâns. Trebuia să avem 3-0, după acea ocazie a lui Țîră. Trebuie să rezolvăm calificarea în play-off în ultima echipă” Iulian Roșu, mijlocaș Dinamo

„Avem o echipă cu talie, dar sunt supărat că nu am câștigat duelurile aeriene și am primit gol. Dar trebuie să mergem mai departe. Nu am început deloc bine meciul. 

Trebuie să ne revenim în primul rând psihic, nu va fi un meci ușor nici la Unirea Constanța. Contează că azi nu am reușit să luăm nici măcar un punct. Ne-ar fi ajutat. Trebuie să felicit Dinamo, pentru că a luptat, dar a făcut și mai puține greșeli decât noi”, a spus Niculescu.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare