AcasăStiri DinamoComunicatul Peluzei SUD înainte de meciul cu Rapid

Comunicatul Peluzei SUD înainte de meciul cu Rapid

Au fost extrem de multe discuții și nemulțumiri față de situația creată la meciul de mâine seară, cu acordarea unui număr de 2800 de bilete pentru fanii oaspeți.

Au fost multe discuții în spațiul public legat de neparticiparea Peluzei SUD Dinamo la acest meci. Aceștia și-au arătat nemulțumirea față de situația creată, dar nu au spus că nu vor participa la meci, asa cum s-a spus și din ultimele informații, vor fi prezenți pe stadion mâine seară la T2:

,,Negociem orice, mai puțin principii!

Acum două zile am sărbătorit 165 de ani de la „mica unire”… astăzi realizam cât suntem de dezbinați. Pentru că „e mai presus șa ținem steagul sus” și pentru că noi „suntem Ultras Dinamo”, suntem nevoiți să ieșim public și să spunem adevărul.

Trăim într-o societate dezbinată, plină de ură și avidă după „can-can”, o societate care și-a pierdut reperele morale, demnitatea și mai presus de toate, onoarea. De multe ori fenomenul Ultra` este greu de înțeles, iar pe cât de greu este de înțeles, pe atât de greu este de trăit și de pus în aplicare.

În acest peisaj din ce în ce mai gri al fotbalului românesc, culoarea a fost și va fi în continuare dată de peluze și implicit de ultrași. Ne regăsim într-o postură ingrată din punct de vedere moral. Da, vorbim despre moralitate, într-o perioadă în care acest termen ajunge la rang de arhaism.

Sâmbătă jucăm acasă împotriva celor de la Rapid, într-un derby așteptat de toată suflarea fotbalistică a țării. Un derby în care Ultrasul are menirea de a crea un spectacol unic, să facă tribuna să tremure la cântecele peluzei, să-i determine pe toți cei de pe stadion să-și îndrepte atenția către spectacolul peluzei și nu către sceneta tristă care se dorește a fi fotbal.

Până să vorbim despre prezent, trebuie să ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în turul de campionat pe Giulești. Inițial a fost acordat un număr de bilete pentru sectorul oaspeților, un număr de bilete insuficient pentru cererea suporterului dinamovist. Cu toate acestea, FCD SUD a negociat cu liderii Peluzei Nord Rapid, care au decis să intervină pentru suplimentarea numărului de bilete cu până la câteva sute. Un gest normal într-o societate lipsită de sentimentul solidarității. Este adevărat, că-n urma deciziei de a interzice coregrafia Peluzei Cătălin Hîldan, am decis și noi, tot din solidaritate să părăsim sectorul alocat.

Cu toate acestea, gestul făcut de giuleșteni a rămas. Așa cum este normal, la meciul de sâmbătă trebuia să aibă loc o reciprocitate, în care și suporterii rapidiști să beneficieze de o suplimentare a numărului de bilete peste cei 5% alocați prin protocolul Ligii Profesioniste. Deși conducerea clubului anunțase inițial acordarea unui număr de 5000 de tichete, brusc aceasta a hotărât să renunțe la cele stabilite în prealabil și să reducă numărul la 2800 și să repartizeze oaspeții la inelul 3 al arenei.

Din păcate blestemul clubului nostru continuă, încă de la sfârșitul aniilor 90, acest club a avut parte de fel și fel de personaje de tristă amintire cu putere de decizie în club, unii neprofesioniști, alții rău intenționați, iar alții care s-au gândit doar la buzunarul propriu. Este totuși trist, ca după mai bine de 20 de ani să avem în continuare parte de asemenea persoane în conducere, cât și în acționariat. Persoane care nu înțeleg fotbalul, nu-i înteleg pe suporteri și n-au nici cea mai mică idee despre ceea ce reprezintă fenomenul Ultra`.

Atât în fenomen, cât și-n viața de zi cu zi, principiile și onoarea reprezintă fundația solidă, pe baza căreia se construiește. Fotbalul este al suporterilor, iar în cazul în care ați uitat sau poate nu știți, noi, suporterii dinamoviști am fost supuși multor șicane de-a lungul anilor: 100 de lei biletul la Giurgiu, Chiajna pe când juca viitorul acolo, celebrele buletine de București la Cluj, iar lista poate continua. Ce facem domnilor, intram și noi în rândul lumii „normale” a conducătorilor din fotbalul românesc? Ne transformăm în cei pe care mai ieri îi huleam? Cuvântul dat și onoarea sunt mai presus de toate, țineți minte această idee!

Așadar, FCD SUD se dezice de decizia acționarilor dinamoviști și nu susține acțiunea luată de aceștia cu privire la biletele oferite oaspeților pentru acest meci!” a fost comunicatul Peluzei SUD pe contul de Instagram.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare