Dinamo cauta cu disperare un fundas central pentru intarirea compartimentului cel mai vulnerabil din aceasta perioada.
Francezul Claude Dielna are şanse tot mai mari să se transfere la Dinamo în această iarnă, după ce a primit acceptul şefilor de la Sheffield Wednesday să negocieze cu orice echipă în perioada de transferuri din ianuarie.
În vârstă de 29 de ani, Dielna a fost coechipier cu Adrian Mutu la Ajaccio, în sezonul 2013-2014, iar managerul general al roş-albilor speră ca francezul să aducă un plus în linia defensivă a roş-albilor.
Presa locală din Sheffield notează că Dielna nici nu a fost trecut pe lista jucătorilor eligibili pentru a reprezenta echipa în Championship şi a fost pus să se antreneze cu echipa de tineret.
Dielna a intrat oricum în ultimele şase luni de contract cu Sheffield Wednesday şi gruparea clasată în prezent pe locul 6 în Championship ar prefera să se despartă de acum de el.
Fundaşul dorit de Dinamo a mai jucat de-a lungul carierei la Istres, Olympiacos, Sedan, Ajaccio, Slovan Bratislava şi Sheffield Wednesday.
„Claude Dielna e un jucător interesant, dar nu a jucat de mult timp. Sunt discuţii cu el, nu are rost să minţim. Sunt discuţii de vreo săptămână şi ceva legat de contract. Să vedem de ce nu a jucat, ce accidentări a avut… dacă o să vrea să vină, îl primim”, Ioan Andone, antrenor Dinamo. noteaza siteul Prosport.