miercuri, mai 21, 2025
AcasăCS DinamoCine va fi noul antrenor al echipei de handbal

Cine va fi noul antrenor al echipei de handbal

Sezonul se apropie de final pentru echipa de handbal a lui Dinamo, iar odată cu el se încheie și mandatul lui David Davis pe banca tehnică.

Deși „dulăii” au dominat competiția internă și au bifat un nou titlu de campioană, parcursul din Champions League nu a fost la același nivel. Vara se anunță fierbinte în Ștefan cel Mare: plecări, transferuri și, mai ales, un nou antrenor.

Potrivit ProSport, Dinamo a bătut palma cu înlocuitorul lui Davis – nimeni altul decât Paulo Pereira, selecționerul Portugaliei. Ibericul va semna un contract valabil pe un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă unul.

Pereira nu este un nume necunoscut în România. În 2019, a antrenat CSM București și a cucerit Challenge Cup. În prezent, este adversarul României în grupa de calificare pentru EURO, acolo unde Portugalia este favorita grupei, în ciuda înfrângerii surprinzătoare suferite în fața tricolorilor (24-28). Coincidență sau nu, ultimele detalii ale înțelegerii s-au stabilit chiar la Constanța, unde Pereira s-a întâlnit cu conducerea lui Dinamo și cu viitorii membri ai staff-ului său.

Obiectivul e clar: performanță în Champions League și, de ce nu, visul calificării în Final Four. O misiune dificilă, dar nu imposibilă pentru un antrenor cu experiență internațională. În campionat, titlul rămâne o formalitate, având în vedere diferența clară de valoare față de celelalte echipe.

Chiar dacă Dinamo a trecut din nou de grupele Ligii Campionilor în acest sezon, parcursul din 2025 si eliminarea clară suferită în fața lui Magdeburg în play-off a tras un semnal de alarmă. Nemții merg acum în Final Four după ce au eliminat și pe Veszprem, iar „dulăii” trebuie să ridice ștacheta.

Se anunță o reconstrucție ambițioasă, cu un lider pe măsură: Paulo Pereira trebuie să fie gata să transforme Dinamo într-o forță europeană.

  • 2019 este anul în care Paulo Pereira a câștigat Challenge Cup cu CSM București

Plecări confirmate
Jucători:
• Ali Zein – transferat la Telekom Veszprém (Ungaria)
• Haukur Thrastarson – transferat la Rhein-Neckar Löwen (Germania)
• Stanislav Kašpárek – transferat la Benfica (Portugalia)
• André Gomes – transferat la Daido Steel (Japonia)
• Ante Kuduz – transferat la Al Rayyan (Qatar)
• Darko Đukić – contract expirat
Plus antrenorul principal David Davis, căruia i s-a reziliat contractul.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare