AcasăStiri DinamoCine va fi la centru la duelul de mâine seară!

Cine va fi la centru la duelul de mâine seară!

Dinamo dispută mâine seară, începând cu ora 19:00, prima manșă din semifinalele Cupei României, o competiție în care Dinamo a avut până acum un parcurs perfect și care sperăm să fie salvarea unui sezon rușinos din punct de vedere sportiv.

Dinamo merge mâine la Giurgiu cu gândul de a obține un rezultat pozitiv, astfel încât în returul programat peste o luna de zile, echipa noastră să aibă șanse foarte mari de a merge în finală în care foarte probabil vom întâlni pe Universitatea Craiova .

CCA a anunțat în această seară cine va arbitra duelul de la Giurgiu. Sebastian Coltescu va fi la centru, iar arbitrul cu un istoric bogat în Liga I va fi ajutat la cele două tușe de Daniel Mitruti și Neacșu George.

“Câinilor, AVEM NEVOIE URGENTĂ DE AJUTOR!
Trebuie să salvăm CEEA CE NE APARȚINE!
Riscăm să pierdem Baza de la Saftica, locul unde de decenii se antrenează echipele de seniori și juniori de la Dinamo. Sediul Academiei de Fotbal Dinamo.Avem două zile în care să mai strângem încă 35.000€ pentru rata către ANAF. Scadența este pe 15 aprilie.

Altfel, vom pierde singura proprietate a clubului. Peste tot suntem în chirie, dar Săftica e singurul loc unde suntem la noi acasă. Dacă nu achităm la timp această rată, Baza Sportivă de la Săftica intră în proprietatea Statului și rămânem fără stabilimentul istoric unde de-a lungul anilor s-au antrenat Lucescu, Dinu, Pârcălab, Dudu Georgescu, Gigi Mulțescu, Mateuț, Custov, Cătălin Hîldan, Petre, Kiriță, Marius Niculae, Danciu, Mutu, Claudiu Niculescu…

Putem ajuta prin donații pe platforma www.programddb.ro, prelungiri în avans ale abonamentelor DDB sau prin cumpărarea de bilete pentru meciul de mâine. Banii vor fi folosiți exclusiv pentru plata acestor datorii către Stat și vor figura ca împrumut către FC Dinamo 1948.

La finalul acestui sezon de coșmar, vom organiza o adunare generală în care vom prezenta în detaliu activitatea DDB, situația la zi a cheltuielilor și rapoarte financiare.

ACUM E NEVOIE SĂ NE IMPLICĂM! Suntem supărați cu toții, dar nu trebuie să pierdem ce este al nostru.
Trebuie să salvăm Săftica și de sub gajul pus de Negoiță și din mâinile lui Cortacero! Vom demonstra că fără intervenția noastră, Baza ar fi fost pierdută din vina acționarului majoritar. Vom demonstra că este vorba de un bun salvat de noi.

Putem ajuta și prin distribuirea acestui apel!”

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare