Cine este atacantul pe care vrea să îl aducă Rednic la Dinamo în probe

Stiri Dinamo

Scris de:

Mircea Rednic a anunțat încă de la finalul partidei cu UTA că vrea să aducă un atacant la Dinamo.

,,Nu e posibil să n-ai fundaș dreapta, nu există concurență în echipa asta. Sunt obligat să aduc jucători. Nu putem să îi dăm afară pe jucători, trebuie să fim inteligenți perioada asta și să aducem cel puțin 3 fotbaliști, un atacant va veni luni.

Vine din Franța atacantul, mai vin doi din Belgia și Olanda. Eu nu pot să mai aștept, trebuie să profităm de situația asta, putem să transferăm, trebuie să o facem repede! Fiindcă nu se știe ce decizie vor lua cei de la TAS, au făcut recurs jucătorii spanioli care câștigau 30.000 de euro pe lună. Eu caut jucători ca să am concurență în echipă”, spunea Rednic.

Conform Fanatik, Rednic va aduce zilele acestea un atacant în probe, urmând să decidă dacă îl păstrează după ce îl vede la antrenamente.  Este vorba despre francezul Salif Cisse, în vârstă de 29 de ani, care a evoluat ultima dată pentru bulgarii de la Botev Plovdiv, de care s-a despărțit în iulie 2021, anunță aceeași sursă.

Născut la Dreux, în Franța, Cisse deține și cetățenia statului Mali, iar cota sa de piață pe site-ul transfermarkt este de 150.000 de euro.

Atacantul francez a sosit deja în România, de miercuri va intra în programul de pregătire al echipei, Mircea Rednic dorind să-l vadă mai întâi la antrenamente înainte de a decide dacă i se va oferi un contract sau nu. De asemenea, el va fi folosit și în amicalul cu Petrolul Ploiești, programat sâmbătă pe stadionul Dinamo, începând cu ora 11:00. În sezonul trecut, a jucat 26 de meciuri la Botev Plovdiv și a reușit doar patru goluri, dintre care două în Cupa Bulgariei.

Salif Cisse și-a făcut junioratul la Le Mans, însă a jucat un singur meci pentru echipa mare în liga a doua din Franța. În 2013, a semnat cu Limoges, echipă din liga a cincea,  pentru care a marcat 5 goluri în 21 de meciuri. A evoluat în ligile inferioare din Franța:  Lucon, (DCMP) în Republica Democrată Congo, Belfort, Athletico Marseille, Granville,

Urmează aventura în Bulgaria, la echipa de primă ligă Tsarsko Selo (6 meciuri, 0 goluri), de unde este transferat de Botev Plovdiv (21 de meciuri și 4 goluri marcate).

loading...

Lasă un răspuns