AcasăStiri DinamoCine a luat decizia să nu mai fie aduși jucători în septembrie

Cine a luat decizia să nu mai fie aduși jucători în septembrie

Un subiect de discuție în ultimele luni a fost legat de faptul că Dinamo nu a mai adus jucători pe final de perioadă de mercato.

Asta în condițiile în care Ovidiu Burcă declara la finalul partidei pierdute cu Rapid, în Giulești, scor 0-4, că mai are nevoie de 2 jucători, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat și ulterior a declarat că este mulțumit de lot.

În studioul Playsport, l-am întrebat pe administratorul special al clubului Dinamo, Andrei Nicolescu, despre acest moment și cine a luat decizia că Dinamo să nu mai aducă jucători, lăsând de înțeles că Ovidiu Burcă a fost cel care a decis:

,,Mă pui într-o situație grea, a fost o decizie la acel moment pe care au am avizat-o, s-a pierdut acel moment, nu avem garanția că dacă cele trei transferuri de care vorbeam eu, le făceam și eram în altă situație.”, a spus Andrei Nicolescu la Playsport Live.

,,Discuțiile noastre cu alți investitori au stagnat, lucrăm la al renormaliza situația sportivă și sunt convins în acel moment vor fi discuții mult mai ușoare. Ce ne-am propus pentru a închide în acest an, nu se va întâmpla. Cei cu care discutăm nu sunt cei care așteaptă ieșirea din insolvență, la nivel sus se fac analize despre situația sportivă și de ce s-a ajuns în această situație.”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare