Într-un editorial scris pentru Fanatik, Cornem Dinu face o adevărată chemare la luptă!
,,Tot sufletul meu, încrâncenat în a face și soarta aliat în acest meci, toată ființa mea este și va fi alături de „câinii roșii”. În izbândă și mântuirea suferinței. Pentru că eu cred în izbândă și mântuirea suferinței. Iar voi, „câinilor roșii”, sunteți obligați să credeți la fel! Vă obligă tradiție și milioanele de oameni care iubesc DINAMO! DINAMO, singurul vostru „stăpân”, nu uitați asta, „câinilor roșii”!
„Câinilor roșii”, jucați la 110% implicare, determinare, dedicare, ambiție, luptă ca să rămâneți în istoria lui DINAMO! …În care oricum ați intrat aducând echipa aici, jucați să urcați în partea luminoasă a istoriei lui DINAMO, drept cei care au câștigat singurul, dea Domnul, baraj de acest gen. …
Indiferent când, de cine și de ce ați fost aduși la DINAMO. „Câinilor roșii”, suflul tribunelor, respirația gazonului, amintirea trecutul sunt convins că vor fi alături de voi. În primul rând istoria, tradiția vă sunt aliate dacă știți să le faceți partenere printr-o ardere maximă în minutele partidei, oricâte ar fi ele. Puteți!
Admir, respect și consider un exemplu de românism, de patriotism… din ce în ce mai rar în zilele noastre… pe U Cluj. Dar DINAMO este, trebuie să fie și va fi mai presus diseară. DINAMO este, trebuie să fie sufletul vostru, „câinilor”! …Așa cum este sufletul meu, indiferent cum m-au trata și continuă să mă „mânjească” câțiva nimeriți prin viață, paradoxal suporteri incontestabili, mai sunt unii și prin birourile decizionale, prea des profitabile egoist numai pentru ei… Haideți, le zic tuturor contestatarilor, să dăm uitării acum orice nepotrivire de idei, DINAMO are nevoie de noi toți.
„Câinilor roșii”, cu atât mai mult cei care veți intra diseară să jucați soarta lui DINAMO aveți datoria de a salva prin implicare, dăruire, determinare, luptă, minut de minut, întreaga istorie a acestui brand național. Pentru că DINAMO este mult mai mult decât o echipă, este un brand național. „Câinilor roșii”, DINAMO a împlinit 74 de ani pe 14 mai, duceți-l la 75!
Aveți obligația asta, transformați-o în onoarea de a duce DINAMO la 75 de ani!
Milioane de dinamoviști din toată lumea așteaptă asta de la voi! Iar voi puteți asta! Cu 110% voință, dăruire, determinare, implicare!’‘, a scris Cornel Dinu pentru Fanatik.ro