Ceva mai multă înțelegere, dar eroarea nu este la voi?

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Gabriel Torje nu trece printr-o perioadă grozavă din punct de vedere sportiv.

Mijlocașul de bandă a pierdut mare parte din perioada de pregătire, scurtă cum a fost, însă nu a putut fi utilizat în niciun meci amical, iar ulterior a fost titular în ambele meciuri de campionat, cu Argeș și Fcsb.

Din păcate, evoluțiile jucătorului au fost la un nivel destul de scăzut, se vede o lipsă de pregătire pentru un jucător trecut de prima tinerețe fotbalistică. Așa cum am spus în mai multe rânduri, Torje are 32 de ani, dar el a debutat foarte, foarte devreme în primul eșalon, are multe meciuri la activ și se vede acest lucru.

Torje a fost aspru criticat după meciul cu Fcsb, atât de suporteri, dar și de anumiți oameni de fotbal, printre care și Cornel Dinu, care l-au taxat pentru lufturile comise în timpul partidei. Dar nu putea evitat acest lucru?

Din nefericire, ceea ce nu se știa, era faptul că evoluțiile lui Torje sunt afectate și de probleme personale, nu cele de business, așa cum a apărut în presă, acelea se rezolvă, dar sunt probleme în familie, mult mai grave, care nu au cum să nu te afecteze în activitatea de zi cu zi. Suntem alături de Gabi Torje și îi dorim să treacă cu bine peste momentele grele. Acum pot înțelege mai bine de ce după un start bun după revenirea la Dinamo, treptat, Gabi Torje a avut prestații tot mai modeste și mai șterse. 

Față de voi, nu am înțelegere!

Pe de altă parte, înțelegere față de cei din club nu pot să am, față de cei din conducere mă refer. Din moment ce ei știau că Torje are probleme și s-ar putea ca evoluțiile lui să fie afectate, de ce nu înțeleg în al 12-lea ceas, faptul că nu sunt acoperiți în atac în niciun fel, fie că vorbim de postul de atacant, fie că vorbim de bandă?

Nici măcar numeric nu mai suntem acoperiți, Torje este incert pentru meciul de mâine și s-ar putea ca pe tot parcursul sezonului să fie măcinat de accidentări. Sper să fiu contrazis de realitate, meciul de mâine să îmi arate o altă față a echipei în plan ofensiv, dar restul partidelor, în care am marcat în medie mai puțin de un gol pe meci, nu contează?

,,Avem o săptămână grea, dar toată atenția e spre meciul de la Botoșani, chiar dacă avem dificultăți, Torje incert, Răuță și Matei suspendați, cei care intră vrem să facă o partidă mare.

Ei nici nu concep să nu câștige. Au câștigat un punct la CFR, moralul e la cote maxime, îmi da speranță atmosfera din cadrul lotului. Jucătorii sunt conștienți că tot ce s-a întâmplat, meciurile cu Fcsb și Argeș, a trecut, moralul lor este normal, își doresc să reușim o partidă bună împotriva celor de la Botoșani.

Eu pe Gabi Torje îl știu bine, nu trece printr-o perioadă bună, are probleme în familie, îl apasă, are și o problemă la picior, lucrul cel mai important și îngrijorător, are o problemă de familie.

Nimic nu este decisiv, dar va fi o săptămână care poate să ne dea încredere, indiferent de vorbe și ce facem la antrenamente, mental și tactic, atâta timp cât pe teren lucrurile nu sunt transpuse, încrederea dispare. Dar important că la fiecare meci în parte  e să dăm maxim”, Flavius Stoican.

Cele 12 transferuri efectuate de Dinamo în perioada de iarnă: Cristiano Figueiredo (CFR Cluj), Thomas Chesneau (Concordia Chiajna), Alin Buleică (Viitorul Pandurii Târgu Jiu), Răzvan Patriche (Academica Clinceni), Marius Tomozei (UTA Arad), Igor Jovanovic (Suduva), Balthazar Pierret (Boulogne), Jonathan Rodriguez (CFR Cluj), Dusan Celar (CFR Cluj), Antoni Ivanov (Universitatea Craiova), Segbe Azankpo (Dunkerque) şi Baptiste Aloe (Arouca).

loading...

Lasă un răspuns