Cele mai frumoase povești despre Lică Nunweiller

Gazera Sporturilor a publicat un interviu fabulos cu fata lu Lică Nunweiller.

-Mihaela, Dinamo e aproape de titlu după 10 ani.
-10 ani? E mult, foarte mult. Mai ales pentru Dinamo. Și sunt sinceră cu tine, nu știam, m-am rupt de fotbal de când nu mai e tata. Nu mai sunt mascota de pe vremuri.

-Mascotă?
-Mascotă, da. Tata mă lua peste tot. Eram legați ombilical. Am o poză frumoasă de când a venit Crusaders, echipa din Irlanda de Nord, la aeroport. M-a pus pe fotoliu și ne-am fotografiat cu nord-irlandezii. La meci m-a dus încă din cărucior. Știi cum îmi zicea?

 -Nu.
-Bulgăraș de aur. Îl fascina când mă scotea, seara, la plimbare și-mi licăreau luminițele străzii în ochi. Îl fascina pentru că avea două pasiuni. Fotbalul și familia. Știi ce se întâmpla când le combina?

-Reușea?
-Dimineața era la antrenament. La prânz se întorcea acasă. Noi eram 3 frați. Pe unii ne lua de la școală, pe alții îi ducea. Apoi, după antrenamentul de seară, îi lua pe cei din a doua tură. Uite, văd și acum fotoliile cu el și mama, urmărind un meci al lui Dinamo. El, introvertit, dar un munte de umor. Mama, un vulcan cu fum roz. Mama se agita. „Uite, Lică, ofsaid mare! N-am dreptate?”. „Ai”. „Trebuia să șuteze, am dreptate?”. „Ai.”. Până își dădea mama seama că el îi răspunde în gol, că e prea concentrat la meci. „Lică, nici nu mă asculți. Am dreptate?”. „Ai!”„Și-a tras portarul de tricou ca să bată Dinamo”

-Ai trăit vreun titlu alături de tata?
-Doar din povești. Uite, când era pe final de carieră și juca la Dinamo Bacău, urma un meci important cu Dinamo. Știu că Dinamo ar fi pierdut și ultima șansă la titlu dacă nu bătea. Tinerii de la Dinamo au venit, înainte de meci, la tata. „Nea Lică, fă și tu ceva să batem!”. Cu inima îndoită, le-a zis colegilor de la Bacău că nu au cum, că o să joace pe bune. Însă, pe final, cum era tot 0-0, n-a mai putut. Iubea prea mult Dinamo. Ne povestea că l-a tras de tricou, la un corner, pe portarul lui, iar Dinamo a înscris.–

„Câine roșu” indiferent de echipament, nu?

-Vai, apropo de asta cu „câine roșu”. Antrena la Dinamo împreună cu Nelu. Era meci pe 23 August și venise Ceaușescu. Tata era credincios. Nu religios, credincios. Și și-a făcut cruce. Ceaușescu l-a văzut. Nu știa cine e. L-a chemat la raport, după meci, pe generalul Antonescu, șeful clubului. Ieșea urât rău, dar Antonescu i-a răspuns, sec: „E Lică Nunweiller, câinele roșu”. Ceaușescu s-a schimbat la față și l-a lăsat în pace!

-Povestea e veche, de pe vremea derby-urilor cu Rapid, dar care a fost prima reacție a tatălui tău când a văzut sigla cu doi câini roșii, el și Nelu?

-(râde) „Nici nu m-au întrebat!”. Ăsta era stilul lui. Dar avea o durere în suflet. În ultima perioadă nici nu s-a mai uitat la meciuri. El mergea mereu în peluza cu tabela. Până l-au chemat la „oficială”. Pe asta o povestise chiar el, acum câțiva ani, în Fanatik. I-a văzut Borcea, pe el și pe Nelu, și a exclamat: „Ce caută fosilele astea aici?!”. De atunci n-a mai putut să se uite la fotbalul românesc. Suferea pentru Dinamo, dar era o suferință ținută adânc

.–Totuși…

-Era o durere pentru că făcuse multe pentru club. Când antrena juniorii, se bătea mereu să le dea carne la masă. Și asta, cred eu, și pentru că avusese o copilărie grea. Ei au crescut la Piatra Neamț. Mergeau la școală cu niște încălțări rudimentare, din cârpe. Dacă ploua sau ningea, când intrau în clasă, lăsau cârpele la uscat lângă sobă și stăteau desculți la ore. Poate și de asta iubea atât de mult copiii.

Omul cu două zile de naștere

-Știu că stăteați aproape de stadionul Dinamo. Cum era văzut în cartier?
-Nu îți poți închipui. Înainte de un meci, doi puștani au venit la el și l-au rugat să-i bage pe stadion. Nu mai erau bilete, încercaseră și în alte rânduri și nu reușiseră. Așa că tata le-a zis, simplu: „veniți la ora X la poarta din Barbu Văcărescu. Nu cea principală, cea secundară”. Chiar dacă n-aveau mari speranțe, totul se petrecea chiar înainte de meci, băieții s-au pus în fața porții. Iar tata s-a dus după ei, înainte de încălzire, și i-a băgat în stadion!

-Era familist și cu vecinii!
-Imaginează-ți cum era când se strângeau toți frații la noi acasă. Era o minunăție. Nelu se îmbrăca mereu în hainele mamei și ne fugărea, pe copii, prin casă. Bătea cu polonicul în cratițe, ne distra pe toți. Dădeam multe petreceri, dar toate acasă, pentru că eram 3 copii mici și ai noștri voiau să stea mereu și cu noi. Să-ți mai zic una, apropo de petreceri.

-Așa.
 -Tata era născut pe 13 decembrie. Dar bunicii n-au vrut să-l treacă pe 13. Au zis că e zi cu ghinion. Așa că l-au pus pe 12 decembrie. Noi îl sărbătoream de două ori. Și pe 12, și pe 13!–

Cu ce-l sărbătoreați?
-Cu prăjituri. Mama mea, bănățeancă, făcea niște minunății cu 3 creme. Uite, altă poveste. După ce Radu, Nunweiller VI, a fugit în Elveția, aveam două mașini de filaj lângă casă. Mama îi cunoștea, știa cine sunt, și le ducea prăjituri. În schimb, ei se făceau că nu aud Europa Liberă și Vocea Americii. Mama nu mai auzea bine și avea radioul dat mereu la maxim. Dar erau și ei oameni

.-Chiar, mă gândesc că v-a afectat fuga lui Radu.
-Da. N-o să uit când a venit tata și ne-a zis „s-ar putea să nu mă mai vedeți”. Îl chemaseră. A zis că el nu știa nimic. De unde, el fusese cel care l-a încurajat pe Radu în permanență să fugă. Aoleu. E deja trecut de 12. Chiar nu pot să mă opresc dacă vine vorba de tata și de frații lu

i.-Știi câte meciuri au Nelu, Lică și Radu Nunweiller la Dinamo? Doar ei trei și doar în prima ligă.
-Nu.-733.
-Asta ca să înțeleg de ce m-ai sunat, nu? Știi ce bucurie e când cineva își aduce aminte de tata?!

-De ce nu și-ar aduce aminte? E primul „câine roșu”.
-Nu s-a mai întâmplat în ultimii ani. Deși el iubea Dinamo mai mult decât orice.

-Ce crezi că le-ar fi zis el jucătorilor acum, înaintea ultimei etape?
-Știi cât primea pe meci?

– Nu.
– 100 de lei. Nu știu dacă poți face transformarea din banii de atunci. Erau puțini. 25 de lei îi dădea maseurului, 25 magazinerului. Rămânea cu 50. Adică nimic. Așa că tata n-ar fi fost pompos. Le-ar fi zis ceva simplu și de bun-simț. „Să fiți Un Suflet!”.

• Cei 7 frați Nunweiller
• Costică Nunweiller (I) – decedat în 2003, la 73 ani. Singurul care n-a jucat fotbal, ci polo
• Dumitru Nunweiller (II) – decedat în 2015, la 80 de ani. A jucat ca fundaș la Dinamo în sezonul 1960-61
• Ion (Nelu) Nunweiller (III) – decedat în 2015, la 79 ani. A jucat ca fundaș, 287 de meciuri pentru Dinamo, 19 goluri
• Lică Nunweiller (IV) – decedat în 2013, la 74 ani. A jucat ca fundaș, 151 meciuri la Dinamo, 5 goluri
• Victor Nunweiller (V) – are 75 de ani și a jucat ca portar la Dinamo, Victoria, U Cluj
• Radu Nunweiller (VI) – are 72 de ani și e stabilit în Elveția. Mijlocaș cu 295 de jocuri și 38 de goluri la Dinamo, participant la CM 1970
• Eduard Nunweiller (VII) – a decedat în 2005, la 53 de ani

CV Lică Nunweiller

• Născut: 12/13 decembrie 1938, Piatra Neamț
• Decedat: 8 noiembrie 2013, București (74 ani)
• A jucat la Dinamo Obor (1957-58, 1959-60), Pompierul București (1958-59), Dinamo (1960-67, 1970), Dinamo Bacău (1967-69), Beșiktaș (1969)

sursa GSP

N.R- Felicitari celor de la Gazeta Sporturilor pentru excelentul material.

VIDEO: Nu te vom uita niciodata, Patrick Ekeng

Un an a trecut de când tu ai plecat prea repede dintre noi. Câinii însă nu te vor uita niciodată, Patrick Ekeng. *In caz ca a…