Bokor, prin telefon, a avut, marti, o discutie aprinsa, la Pro X, cu presedintele Consiliului de Admnistratei al FC Dinamo, Alexandru David, aflat in studiou, pe marginea incidentelor de la meciul de sambata, din Liga I.
Intrebat daca a oficialii clubului Sepsi au provocat, prin declaratiile facute inainte de meci, si daca incearca sa-i educe pe suporterii din Sfantu Gheorghe sa nu mai strige „tiganii, tiganii” la adresa adversarilor, Bokor a raspuns: „Sa va spun ceva. Cand s-a strigat , s-a referit la arbitraj”.
„Atunci e ok, e in regula daca e la arbitraj, nu am stiut”, a comentat ironic David. In final, ambii oficiali au declarat ca se vor adresa Comisiei de Disciplina dupa acest meci. Alexandru David insa a avut mai multe replici pentru cei de la Sepsi, care la un moment dat, prin vocea directorului general, au spus ca fanii lui Dinamo sunt batausi pusi pe scandal!
“Nu sunt de acord sa merg la Sfantu Gheorghe si sa se strige “Tiganii, tiganii”, pana cand iesim din oras. Daca nu sunt de acord cu Constitutia Romaniei, sa se mute in Ungaria, nu ii tine nimeni aici! Nu poti sa nu respecti articolul 1 din Constitutie. Domnul Bokor vorbeste de scandari cand tot stadionul e plin de steagurile Tinutului Secuiesc.
Sunteti la mana voastra, nu va opreste nimeni sa mergeti in play-off. De ce sunteti preocupati sa va cautati alibiuri? Tu reprezinti o echipa facuta in niste laboratoare si ai neobrazarea sa spui ca au ramas lanturile la Dinamo!?
Pana la urma ce finanteaza guvernul Ungariei? Patriotismul si dragostea de tara a acestei etnii. Si noi ii aplaudam pentru asta. Dar eu cand fac o declaratie ca trebuie sa respectam legile tarii si ca nu vreau sa am nevoie de pasaport ca sa merg acolo imi ziceti ca de ce nu sunt politically correct? De ce nu judecam cu aceleasi unitati de masura? […]
Cum e posibil ca tot stadionul sa fie plin de steagurile Tinutului Secuiesc!? Nu se fac controale. E un simbol interzis la adunari publice. Ceea ce se intampla pe un stadion e adunare publica.
Sunteti obligati sa va controlati si propriii spectatori! De descaltati numai suporterii oaspetilor? La orice actiune exista reactiune. Patronul celor de la Sepsi nu merita angajatii pe care ii are. Este extrem de deschis, extrem de cooperant. Vrea sa te ajute indiferent ce problema ai. Iar cei de langa el cauta sa faca scandal, tensiune”, au fost o parte din declaratii lui Alexandru David la ProX.