În viață, suntem fie optimiști, fie pesimiști — o trăsătură care ține de personalitatea fiecăruia, de experiențele trăite și de felul în care ne raportăm la provocările pe care le întâlnim.
Din start spun că nu este greșit să fii nici pesimist, nici optimist. Sunt lucruri pe care nu le putem controla ușor și care apar, de cele mai multe ori, în mod natural, ca rezultat al evenimentelor care ne-au marcat existența.
Din aceste trăsături ale personalității se nasc, de multe ori, disensiunile din spațiul public și din rețelele de socializare. Nu reușim să rezonăm unii cu alții, ne așezăm instinctiv în tabere opuse și judecăm realitatea prin propriul filtru.
Iar explicația este una simplă: nu putem controla evenimentele, ci doar felul în care alegem să reacționăm la ele.
Raportarea la Dinamo nu face excepție de la acest mecanism.
Optimiștii sunt cei care văd lumina înainte ca ea să apară. Sunt oamenii care cred în lucruri înainte ca acestea să se confirme.
Cu toții am fost, măcar o dată, optimiști: ne-am căsătorit sperând într-un viitor luminos, am ales o facultate cu gândul la jobul visat și am făcut pași importanți înainte ca viața să ne arate dacă am avut sau nu dreptate.
Pesimiștii sunt cei care își temperează speranțele pentru a-și limita dezamăgirile. Nu refuză credința, ci o amână până când realitatea le oferă dovezi. Asemenea lui Toma din Biblie, au nevoie să vadă pentru a putea crede.
Niciun mod de a privi viața nu este greșit în sine. Problema nu este optimismul sau pesimismul, ci tentația de a le transforma în adevăr absolut.
În clipa în care încercăm să impunem altora propriul filtru asupra realității și ajungem să credem că doar noi avem dreptate, orice perspectivă diferită devine, în mod eronat, o blasfemie.
Problema reală apare odată cu negativiștii — cei incapabili să vadă culoarea acolo unde ea există din plin. Pentru ei, orice reușită este rezultatul norocului, al întâmplării sau al conjuncturii, niciodată al muncii, al construcției sau al efortului susținut.
Sunt genul de oameni care, în mijlocul celui mai luxos palat, nu văd splendoarea, ci se opresc să reproșeze că șervețelele sunt roșii și nu albe.
Dinamo se află, în acest moment, pe locul pe care îl merită, raportat la jocul prestat în acest sezon de SuperLigă.
Au existat oameni care au crezut de la bun început că acest lucru este posibil, învățați de experiența sezonului trecut. Alții au început să creadă pe măsură ce rezultatele pozitive s-au succedat. Și există, din ce în ce mai puțini, cei care refuză să creadă și care găsesc, de fiecare dată, motive pentru a critica.
E mișto la Dinamo. Nu suntem încă acolo, dar suntem pe drumul corect.
Se construiește, se muncește, se crede. Lucrurile bune se întâmplă sub ochii noștri, iar istoria nu se va scrie mâine — se scrie azi.
HAI DINAMO!
P.S. — Pentru cei care văd mereu lucrurile în negru și ne ceartă pentru că refuzăm să le vedem la fel, mesajul meu este simplu:
Nu suntem naivi, suntem implicați. Iar diferența dintre noi și voi nu e culoarea în care privim lumea, ci bucuria de a trăi lucrurile frumoase atunci când ele chiar se întâmplă.
