Dinamo, contrar tuturor asteptarilor, este inca in viata si traieste datorita suporterilor si al eforturilor depuse de catre suporterii inscrisi in programul DDB!
Multi asteptau ca aceasta echipa sa fie condamnata, nu la retrogradare, dar la faliment, la un moment dat parea ca suntem mai aproape ca niciodata sa o luam de la capat. Dar fanii dinamovisti au refuzat cu ardoare acest lucru si uite ca inca suntem in viata si lucrurile se imbunatatesc. Dar calmul de acum este cel dinaintea furtunii, o furtuna pentru care incepem munca, astfel incat sa trecem cu bine. Este cu adevarat cea mai mare provocare pentru programul DDB. De fapt, cea mai mare provocare pentru suflarea dinamovista: obtinerea licentei!
Anul trecut, pe vremea asta, se discuta la fel despre obtinerea licentei, dar suma necesara era cu mult mai mica, undeva pe la 200 000 de euro, dar care oricum a putut fi obtinuta la o data mai tarzie, sfarsitul lunii aprilie pentru Europa. Acum, datele problemei s-au schimbat, practic am trecut la un nivel de dificultate superior. 31 martie si suma necesara este mult mai mare, aproximativ 580 000 de euro.
Insa, intr-o privinta pozitiva s-au schimbat lucrurile, anume nu mai suntem 3-4000 de membri cum eram anul trecut pe vremea asta, poate si mai putini, acum am depasit 14 000 de membri in program, cateva zeci elite, doua carduri elite suprem si niste suporteri care au la activ cateva sold-outuri consecutive pe Arena Nationala. Avem munitie pentru a merge la acest „razboi”.
Acum a mai venit o veste importanta pentru suflarea dinamovista. Una indelung asteptata, cea legata de tricourile de joc pentru sezonul urmator, care vor cuprinde si numele membrilor inscrisi in programul DDB. Poate a venit tarziu, dar ne ofera posibilitatea de a oferi inca o mana de ajutor clubului. Lansarea a fost una problematica, deoarece mesajul nu a fost explicat initial prea bine, dar au venit si lamuriri extrem de importante, care au limpezit apele. O sa explic si eu in acest articol, dar va rog sa cititi si ultima postare de pe PCH, ca este foarte important sa nu existe confuzie.
Primii 5300 de membri nu au fost tradati! O parte dintre suporteri au inteles ca numele primilor aproximativ 5000 de membri nu vor fi trecute pe tricourile de joc, o promisiune facuta in urma cu un an de zile. Deja stim ca proiectul a fost blocat de catre Cortacero si ai lui spanioli. Si eu ma aflu printre primii 5000, la fel ca multi altii care vor citi acest articol. Numele vor fi trecute, este o obligatie fata de fanii care au ajutat la obtinerea licentei din sezonul trecut. Conditia este ca acesti membri sa fie inca activi in program: „Pe tricou vor fi numele primilor 5300 de membri. Avem lista cu acestia inca de anul trecut. Dar este importat ca acestia sa fie membri activi, adica sa aiba cotizatia platita.” se arata in comunicatul DDB
Posibilitatea ca si alti membri sa fie trecuti pe tricou: Dar nu doar acesti membri pot fi trecuti pe tricou, oricine s-a inscris in program sau se va inscrie in program, poate beneficia de acest tricou OFICIAL de joc, disponibil pentru sezonul urmator.
490 de lei cuprinde si costul tricoului! Aici este partea care a starnit cea mai mare confuzie si care a primit cea mai importanta lamurire. 490 de lei nu reprezinta costul ca numele sa iti apara pe tricou, este INCLUS SI PRETUL TRICOULUI. Este o precomanda!
Banii vor fi trimisi sub forma de donatie in program, pentru ca acesti bani sa fie utilizati pentru obtinerea licentei, iar ulterior, inainte de startul sezonului urmator, tricourile vor ajunge la cei care au ales sa depuna acest efort. Da, costul este mare, 100 de euro, dar vorbim despre un tricou oficial de joc, dar mai mult decat atat, despre supravietuire.
Costul producerii tricoului este semnificativ, in final acesti 100 de euro nu vor ajunge cu totii in DDB, va exista si o scadenta, evident, dar totul este in zadar daca nu trecem peste acest hop. Ca fapt divers, sper ca nu a inteles cineva ca tricoul initial, pentru cei 5300 de membri, ar fi fost gratis, in niciun caz. Suma ar fi fost cam aceiasi, diferenta acum este ca exista un deadline pentru acest lucru. Da, este un efort, nu este usor, dar licenta nu ne asteapta. Cum au spus si cei din DDB: „Este adevarat ca este o suma destul de mare, dar trebuie sa intelegem ca este vorba de un sacrificiu pe care il facem PENTRU A SALVA DINAMO.”
Tricourile nu vor ajunge acum la noi, dar lupta pentru obtinerea licentei vine peste noi ACUM! Ma bucur ca au venit cu lamuriri, o sa fiu sincer cu voi, nici eu nu am inteles initial foarte bine mesajul initial, am avut nevoie sa il citesc de cateva ori, dar trebuie sa intelegem ca greseli se comit si se vor mai comite, aici a fost pur si simplu vorba despre o mica eroare de comunicare, o eroare care a fost lamurita la putin timp dupa.
Consider ca cel mai important este sa nu uitam adevaratul obiectiv, lupta pe care o avem de dus, aceea pentru salvarea clubului. Pentru ca eforturile depuse pana acum de catre suflarea dinamovista, sa nu fi fost in zadar, trebuie sa trecem peste acest moment decisiv, cum l-as putea considera.
Fanii dinamovisti au demonstrat luna de luna ca dragostea pentru Dinamo ajuta clubul sa treaca peste orice obstacol. Odata cu obtinerea licentei, este normal ca atentia sa se indrepte asupra lui Pablo „Balaceanca” si pentru luarea pachetului majoritar de actiuni din ghearele acestui infractor, dar pentru a avea un club pe care sa il luam de la el, trebuie sa obtinem aceasta licenta!
In final, nu este nimeni obligat sa cumpere tricoul, dar cred ca avem cu totii obligatia sa ajutam clubul in momentul acesta teribil de greu. Sa nu uitam ca inca avem bilete de cumparat pentru meciul cu Viitorul, mai sunt 43 000 de bilete disponibile, trebuie sa incepem sa ne mobilizam si pentru ele, timpul nu este cel mai bun aliat al nostru.
Haideti, cainilor! Stiu ca putem scrie din nou istorie!
DOAR DINAMO BUCURESTI IMPREUNA SALVAM DINAMO!
A fost lansata oficial campania pentru LICENTA! Lamuriri importante din partea DDB