AcasăEditorial,,Cea mai mare bucurie ar fi să continui la acest club''

,,Cea mai mare bucurie ar fi să continui la acest club”

Iulian Roșu a fost votat drept cel mai bun jucător dinamovist din sezonul regular.

Mijlocașul dinamovist a oferit un interviu pentru Playsport, din cadrul emisiunii ,,Dinamo 7/9”, în care a vorbit despre planurile de viitor și despre ceea ce se întâmplă în play-off cu Dinamo:

,,Am avut două zile de pauză, ne-am relaxat alături de familie, a fost benefic să mai stăm alături de familie, a fost o perioadă încărcată, am mai scăpat de tensiunile acumulate. Am avut un meci bun împotriva Petrolului, au avut și ei absențe, dar au fost jucători de prima ligă. Un meci intens, cu ritm ridicat, nu este diferența așa de mare în momentul de față. Liga I este diferită, altfel te implici acolo, dar l-am tratat ca pe un antrenament foarte bun, bine că suntem sănătoși și putem pregăti meciul de la Dej în liniște.”, a declarat Iulian Roșu pentru Playsport.

Meciul cu Unirea Dej și prezența fanilor în număr foarte mare: ,,E o obișnuință deja să avem fani alături de noi, la Sibiu au fost în număr foarte mare, dacă permitea arena, erau și aici mai mulți. Datorită lor, clubul există și ne-au susținut, le mulțumesc pentru susținerea pe care ne-o arată, trebuie să ne ridicăm la un nivel de joc bun, vedem în ce situație se prezintă gazonul, știu condițiile, indiferent de detalii trebuie să întrăm serios și să luăm cele trei puncte.”

Arcul de Triumf: ,,Simți că aparții unui loc, ai tot ce trebuie pentru un meci de fotbal, de la facilități, dar atmosfera pe Arc e diferită, permite acustică, tribunele sunt aproape de gazon, nici noi nu ne auzim foarte bine pe teren, nici indicații nu auzim, dar e un avantaj să avem o casă. Nu e comod să mergi 2 ore până la GIurgiu în ziua meciului, ori Clinceni. E un aspect important că avem liniștea de acasă, suporterii să fie în București, aproape de Ștefan cel Mare, e important. Le mutumim celor din conducere pentru eforturile depuse, așteptăm fanii alături de noi în continuare.”

,,Se strânsese o tensiune în iarnă, pozitivă sau mai puțin, dar pauza de iarnă ne-a prins într-un moment bun, aveam victoria dela Brașov, un meci de totul sau nimic, un moment important pentru noi. Tinteam către play-off, știam că ne așteaptă meciuri dificile, a fost mai dificil mental înainte de meciul cu Unirea Constanța. Meciul de la Șelimbăr a fost cu tensiune emoțională mare, culminând cu meciul cu Timișoara. A fost cel mai tensionat, știam că nu e adversar ușor, lumea se uită pe clasament, văd locul 19, zic că nu ai voie să nu bați. Ai totul de pierdut, erai la mâna ta. Trebuia să terminăm meciul mai repede, ne-am asumat să avem densitate mai mare pe pierderea mingii, Dumnezeu ne-a ajutat, să nu uităm condițiile în care am prins play-offul, mai ales după începutul slab de sezon.

,,Nu s-a terminat totul acum, că am intrat în play-off, suntem euforici și fericiți, nu mai stăm cu mintea la ce avem de făcut. E o mai mare ambiție de a face performanță, sunt conștient eu și colegii mei că trebuie să ne ridicăm nivelul. Vă spun că nimeni din vestiar nu este relaxat și suntem concentrați pe ce avem de făcut în play-off.”

,,Noi luăm meci cu meci, parcursul e unul frumos, ne bucurăm de fiecare meci în parte, se discută despre meciul următor în vestiar, nu îți poți face planuri peste săptămâni, ne concentrăm pe fiecare meci, așa e normal. Nu e un clișeu, e o realitate din cadrul nostru.”

Despre viitorul lui la Dinamo: ,,Eu în momentul de față nu am avut discuții despre prelungire, am contract până în vară, cea mai mare bucurie ar fi să continui la acest club, nu e doar la latitudinea mea, e important ce vom face noi că echipa până în vara, sunt luni importante, luăm meci cu meci.

Știu că ceea ce urmează la finalul sezonului este o consecință a ceea ce s-a întâmplat acum, privesc cu încredere, s-a demonstrat că putem face lucruri frumoase. Mă bucur de moment și tot ce pot să spun, pentru mine nefiind un dinamovist de mic, am fost mai mult în schimb de echipe, simt în sfârșit că fac parte dintr-un loc minunat, nu spun cuvinte mari, doar ce simt, este o liniște, sunt foarte bucuros pe teren, sunt recunoscător pentru ce s-a oferit, singurul respect pe care îl pot arăta este pe teren. Încerc să îmi fac treaba, atât eu și colegii mei, dăm tot ce avem mai bun pe teren!”, a mai declarat Iulian Roșu.

Mesajul pentru fanii dinamoviști: ,,Le mulțumesc pentru susținerea pe care au avut-o pentru noi, fără ei nu ar fi existat clubul. Le mulțumesc anticipat pentru meciurile următoare, e bucurie să fie alături de noi. O să facem tot ce depinde de noi, o să fim concentrați pe ce avem de făcut, nu avem promisiuni mari de făcut, o să ne dăm silința pentru fiecare meci în parte, avem datoria de a încerca, garanția de a reuși nu are nimeni, facem tot ce depinde noi, luând pas cu pas.”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare