AcasăStiri DinamoCe urmează pentru Dinamo în pauza competițională! Ce s-a întâmplat cu Moura

Ce urmează pentru Dinamo în pauza competițională! Ce s-a întâmplat cu Moura

Meciul cu CFR a adus un punct pentru Dinamo, chiar înainte de pauza competițională prilejuită de meciurile echipei naționale.

Urmează aproximativ 2 săptămâni de pauză până la meciul de la Sibiu, de pe data de 21 octombrie. Din păcate, în ultima vreme au tot fost probleme medicale la Dinamo, chiar și ieri am avut de suferit.

Ovidiu Burcă a spus în cadrul conferinței de presă de după ce urmează pentru Dinamo în aceste două săptămâni de pauză și a explicat de ce a lipsit Moura:

,,Pauza ne prinde foarte bine, am avut anumite probleme din punct de vedere al sănătății, probleme minore, dar au ieșit din circuit din cauza problemelor. Vom avea sesiuni duble de antrenament pentru unii jucători, unii care au jucat mai mult, vor avea antrenamente pentru a reveni pe prospețime, în vederea meciului de la Sibiu, pe alții ii reintegrăm în funcție de starea medicală. Moura a avut o contractură musculară și am decis, atât pe el, cât și Josue, să nu riscăm, vom avea multe meciuri și avem nevoie de toți.”, a explicat Ovidiu Burcă în cadrul conferinței de presă de după meci.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare